Gimnastică - Nadia Comăneci: "Sportul este în meniul meu de zi cu zi"

Fosta mare gimnastă română Nadia Comăneci, de cinci ori medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976 şi de la Moscova din 1980, a acordat un interviu publicaţiei franceze L"Equipe cu ocazia prezenţei sale la Doha la o reuniune internaţională pe probleme de sport, în care revine asupra pasiunii sale, sportul, prezent în viaţa sa în fiecare zi.

"Sportul face parte din viaţa mea personală. El face parte din meniul meu de zi cu zi! Am început gimnastica la şase ani. Înainte de a strica toată mobila din casă, mama mea şi-a spus că trebuie să-mi găsească o activitate pentru ca fetiţa ei să-şi poată consuma energia. Nu erau prea multe lucruri pentru fetiţe de vârsta mea în oraşul meu natal din România, la Oneşti, dar am avut noroc: gimnastica era posibilă şi am fost încântată să pot face acolo ce nu se putea acasă. Nu ştiam mare lucru despre Jocurile Olimpice, dar am muncit din greu pentru că îmi plăcea. Când antrenorul meu mă punea să repet de cinci ori un exerciţiu, eu îl făceam de şapte ori pentru că vroiam să văd dacă pot face mai mult decât îmi cerea. La acea vreme, în blocul de Est, în comunism, când erau întrebate gimnastele române cât timp se antrenează pe zi, noi trebuia să răspundem: trei ore. În realitate erau şase sau şapte. Se ascundea, fără îndoială, secretul reuşitei noastre: în special în gimnastică, repetiţia la antrenament este importantă. Astăzi, toată lumea lucrează şase-şapte ori pe zi", a povestit Nadia despre primii săi paşi în gimnastică.

Ea a revenit şi asupra primei note de 10 din istoria gimnasticii, pe care a primit-o în 1976 la Montreal: "De altfel, nota mea de 10 de la Montreal în 1976 nu a fost niciodată una adevărată. În orice caz, pe tabela de afişaj! Ea nu era programată pentru asta, nu avea suficiente puncte luminoase. Când am luat acel 10 la Jocurile de la Montreal, cei responsabili cu afişarea notei pe tabelă s-au neliniştit şi au întrebat Federaţia internaţională de gimnastică dacă pot afişa un 10 şi li s-a răspuns: nicio şansă! Singurul lucru care s-a putut afişa nu a fost deci 10,0, ci 1,00 ceea ce, în gimnastică, nu este deloc un rezultat bun..."

"Eram prea tânără (14 ani şi jumătate) pentru a sesiza cu adevărat tot ce reprezintă Jocurile Olimpice. Îmi aduc aminte că la aeroport, când eram cu toată delegaţia română, un ziarist m-a întrebat ce-mi propun să fac la Jocurile Olimpice. Am răspuns naiv: sper să câştig o medalie şi încă una de aur, dacă este posibil. Eram foarte tânără...Nici măcar nu am realizat că am obţinut o performanţă istorică cu acel 10! Nimeni nu mi-a spus asta. Sunt încă siderată, chiar şi azi, de ceea ce reprezintă", a adăugat marea gimnastă.

Ea a vorbit şi despre fanii săi, care, chiar dacă au o vârstă fragedă, o recunosc pretutindeni unde merge în lume: "Când m-am instalat în camera mea de hotel din Doha, o fetiţă de circa opt ani era foarte emoţionată să mă vadă. Ce ştie ea despre mine? O imagine un pic trecută, alb-negru, pe Youtube? De fapt, niciodată nu te retragi din sport, pentru că faci parte din el şi, într-o oarecare măsură, continui să îl promovezi. Împreună cu soţul meu, Bart Conner (dublu campion olimpic american la gimnastică în 1984), conducem o academie de gimnastică în Oklahoma, cu 1.400 de elevi. Şi le-am spus: "puneţi pasiune, învăţaţi în fiecare zi, întăriţi-vă experienţa şi împărtăşiţi-o cu ceilalţi". Iar atunci când micuţele mă întreabă cum să facă să participe într-o zi la Jocurile Olimpice, eu le răspund: "încearcă să faci mai bine mâine decât ai făcut azi şi atunci visul tău se va îndeplini", a încheiat Nadia Comăneci, acum în vârstă de 52 de ani.