Atletism: Iolanda Balaş-Soter, la 77 de ani - O carieră fără egal

Doamna atletismului românesc, Iolanda Balaş-Soter, împlineşte vârsta de 77 de ani în data de 12 decembrie, dar dubla campioană olimpică, prima femeie din istoria sportului românesc distinsă cu laurii Jocurilor (în 1960, la Roma) a fost sărbătorită, miercuri, în cadrul Galei atletismului românesc 2013, prin decernarea Trofeului omagial, care s-a dorit o ofrandă modestă pentru un om şi un sportiv cu o carieră fără egal.

Născută la Timişoara, pe 12 decembrie 1936, Iolanda Balaş, cea care a inaugurat Hall of Fame-ul atletismului, cu un an în urmă, un muzeu al gloriilor disciplinei olimpice nr. 1 extrem de selectiv, şi-a construit, atât ca sportivă, cât şi, apoi, ca manager în sport, o carieră fără egal. Ca sportivă, pe lângă cele două titluri olimpice, la Roma, în 1960, şi Tokyo, 1964, ultimul succes fiind intrat în legenda sportului universal, pentru că 80.000 de spectatori prezenţi pe stadionul din capitala niponă au stat, doar pentru ea, două ore după încheierea concursului, pentru a asista la un nou record mondial (1,90 m), Iolanda Balaş, căsătorită Soter, cu antrenorul Ioan Soter, deţine câteva recorduri încă în vigoare în această probă şi care, aproape sigur, nu vor fi depăşite vreodată: 14 recorduri mondiale consecutive (primul, pe 14 iulie 1956, la Bucureşti, ultimul, în 1961, la Budapesta, 1,90 m, egalat la Tokyo), 10 ani fără înfrângere, timp în care a câştigat 146 de concursuri consecutive şi a deţinut recordurile a 30 de stadioane, din Europa, Asia şi America de Sud. La acestea se adaugă 16 titluri şi 41 de recorduri naţionale.

Toate aceste performanţe fără egal, trebuie subliniat, au fost realizate pe pistă de zgură, cu cădere în groapa cu nisip, cu săritura "foarfecă". Între timp, stilul s-a transformat radical, trecându-se la "ventral", apoi la "flop". Şi, cu toate acestea, cu rezultatul de acum 50 de ani, cu cât a câştigat la Tokyo, Iolanda Balaş-Soter ar fi putut obţine calificarea la un campionat mondial sau european al zilelor noastre.

După retragere, în 1967, de la clubul Steaua, s-a dedicat trup şi suflet profesiei de conducător sportiv, manager cum se spune, ajungând la funcţia de preşedintă a Federaţiei Române de Atletism (1990-2003), vicepreşedintă a Comitetului Olimpic Român, preşedinte executiv al Fundaţiei Atletismului Românesc, din toate contribuind, cu o abnegaţie exemplară, la dotarea a 14 stadioane din ţară cu piste moderne, sintetice.