Gimnastică: Cu doar 40 de secţii active, în 2011 s-au cucerit 30 de medalii
alte articole
Adunarea generală ordinară a FR de Gimnastică, întrunită joi la sediul ANST, a scos în relief faptul că în pofida scăderii numărului de sportivi cu fiecare an, gimnastica continuă să fie un izvor de medalii la marile competiţii, deşi finanţarea nu este pe măsura tradiţiei şi rezultatelor.
Cu 37 de membri prezenţi, dintr-un total de 56 afiliaţi, lucrările adunării generale ordinare a FR de Gimnastică s-au desfăşurat statutar, în prezenţa conducătorilor federaţiei şi a invitaţilor, Doina Melinte, preşedintele ANST şi Puia Gârbă, director general al ANST.
Conform raportului de activitate din 2011, FR de Gimnastică a obţinut 15 medalii (7 aur, 4 argint, 4 bronz) la competiţiile oficiale de seniori şi tot 15 (6-7-2) la competiţiile oficiale de juniori.
Adrian Stoica, preşedintele FRG, aprecia că 2011 "poate fi considerat ca un an de acumulări în care am avut obiectiv principal calificarea gimnasticii feminine şi masculine la JO 2012, toate eforturile noastre fiind direcţionate către realizarea acestuia". Şeful FRG a adăugat că gimnastica are potenţialul de a reveni de la Londra cu medalii. "Pregătirea Jocurilor Olimpice trebuie abordată cu încredere şi ambiţie de gimnaşti şi antrenori, având ca prioritatea pregătirea individualizată pe aparate".
Prin votul adunării a fost aprobată afilierea unui nou membru, CSŞ Galaţi, retragerea la cerere a structurii CSM Buzău şi excluderea a 4 structuri,pentru neplata cotizaţiei pe 2011, care dacă îşi achită datoriile pot reveni la statutul de membru cu drepturi depline.
Pe plan intern, 2011 a fost un an de uşor regres faţă de precedentul, ca număr de sportivi participanţi la concursurile naţioale. La gimnastica feminină au fost 21 de secţii active, în timp ce la masculin - 19. Un număr de 483 sportivi, seniori şi juniori, au fost angrenaţi în competiţiile naţională, comparativ cu 515 în 2010. La seniori, numărul băieţilor a fost în creştere, de la 223 la 236, în timp ce la fete participarea a scăzut de la 272 la 247.
Adrian Stoica opina că "trebuie înfiinţate mai multe concursuri pe plan local la juniori şi cu ajutorul asociaţiilor judeţene".
Dacă în 2011, FRG a beneficiat de un buget de 7,9 milioane lei, 5,6 milioane subvenţie de la ANST şi 2,25 milioane lei din venituri prorpii, în 2012 gimnastica va trebui să se descurce cu bani mai puţini, 5,5 milioane lei (4,2 milioane de la ANST şi 1,3 milioane din venituri prorpii).
Preşedintele ANST, Doina Melinte a felicitat transparenţa de care a dat dovadă FRG şi de modul şi remarca că diminuarea numărului de practicanţi ai gimnasticii este o problemă generală a sportului românesc. "2012 se anunţă un an greu, cu Jocuri Olimpice, de la care aşteptăm multe. Am încredere în echipa tehnică de la băieţi şi de la fete şi că se vor întoarce cu medalii".
FRG a găzduit în noiembrie ediţia 2011 a Campionatelor Europene de gimnastică aerobică, care s-a dovedit un suuces remarcat şi de federaţia europeană de resort. "Campionatele Europene de gimnastică aerobică, la care au particvipat sportivi din 20 de ţări, au fost un succes atât organizatoric, cât şi tehnic şi logistic, al sejurului în România, fapt apreciat de UEG şi de participanţi. Organizarea a fost o provocare, o experienţă pentru FRG, care a avut de rezolvat probleme logistice şi financiare", a spus Adrian Stoica.