Gigi Neţoiu greu de demis, deşi se află de ceva vreme în penitenciar

Există un deputat care continuă să fie membru al Camerei Deputaţilor în ciuda faptului că a fost condamnat definitiv de o instanţă judecătorească şi se află deja de ceva vreme în penitenciar. Este vorba despre Gigi Neţoiu în cazul căruia deputaţii jurişti nu au putut să întocmească raportul privind încetarea mandatului său de deputat.
Andrei Pricopie
18.03.2015

alte articole

Parlamentul român (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Andrei Pricopie
18.03.2015

Există un deputat care continuă să fie membru al Camerei Deputaţilor în ciuda faptului că a fost condamnat definitiv de o instanţă judecătorească şi se află deja de ceva vreme în penitenciar. Este vorba despre Gigi Neţoiu în cazul căruia deputaţii jurişti nu au putut să întocmească raportul privind încetarea mandatului său de deputat.

Motivul? Legea prevede că mandatul unui parlamentar încetează de la data interzicerii drepturilor electorale, iar comunicarea de la Înalta Curte a cuprins doar data de la care a rămas definitivă hotărârea de condamnare, dar nu şi pentru ce.

"Constituţia prevede că această calitate de parlamentar încetează la data interzicerii drepturilor electorale. Prin adresa pe care am primit-o de la Tribunal nu se spune decât data la care a rămas definitivă hotărârea de condamnare a inculpatului Gigi Neţoiu, dar nu se spune şi pentru ce. (...) Prin modificarea Codului Penal s-au disjuns acestea două, adică te poate condamna, dar nu-ţi poate interzice drepturile electorale", a explicat miercuri vicepreşedintele Comisie Juridice, Ciprian Nica, potrivit Mediafax.

În acest context, membrii Comisiei Juridice au trimis acest punct de vedere Biroului Permanent al Camerei cu solicitarea să ceară precizări de la Curtea Supremă. Şeful Camerei, Valeriu Zgonea, a afirmat însă că responsabilitatea nu este a Biroului Permanent.

"De ce suntem în această situaţie să nu avem comunicarea de la ÎCCJ? Este absolut inexplicabil, suntem toţi puşi în situaţie jenantă. Cum adică, nu putem cere un document? Adică de atunci nu am fost în stare să rezolvăm această situaţie? Biroul Permanent avea toate competenţele", a precizat deputatul Costică Canacheu.

Replica lui Zgonea nu s-a lăsat mult aşteptată: "Dumneavoastră spuneţi că Biroul Permanent nu şi-a îndeplinit o atribuţie pe care nu o avea. Am înţeles, m-am liniştit. Biroul Permanent a solicitat. Este absolut deranjant pentru noi, dar asta este. ÎCCJ a trimis documentul, dar, în baza legii, trebuia să avem şi dosarul. Faceţi o chestiune complicată dintr-o chestiune simplă".

Deputatul UNPR Gigi Neţoiu a fost condamnat, în martie 2014, la trei ani şi patru luni cu executare în dosarul Transferurilor sub acuzaţia de înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor