Germania şi Japonia ţin prima şedinţă la nivel ministerial pentru a stăvili agresivitatea regimului comunist chinez
Japonia şi Germania au convenit, marţi, în cadrul unor discuţii legate de securitate, să îşi extindă cooperarea militară, cele două naţiuni având temeri legate de agresivitatea crescândă a Chinei în regiunea Indo-Pacific.
La aşa-numitele discuţii „doi-plus-doi” purtate online, miniştrii de externe şi miniştrii apărării japonezi şi germani au convenit să îşi intensifice cooperarea în domeniul apărării şi al transferurilor de echipamente şi tehnologii militare pe baza unui pact de schimb de informaţii, semnat în martie.
Cei patru miniştri au făcut schimb de opinii cu privire la revendicările teritoriale ale Chinei în mările din estul şi sudul Chinei şi au împărtăşit „îngrijorarea gravă” cu privire la situaţia din Hong Kong şi condiţiile drepturilor omului din regiunea Xinjiang din China, a declarat ministrul japonez de Externe într-un comunicat.
Germania şi-a intensificat angajamentul în regiunea Indo-Pacific şi a anunţat că va trimite o fregată în regiune. Japonia a salutat planul şi a sugerat posibilitatea unor exerciţii navale comune şi participarea germană la o misiune de patrulare pentru a asigura monitorizarea comerţului ilegal navă-la-navă desfăşurat de Coreea de Nord.
Japonia şi Statele Unite au promovat ceea ce numesc o „regiune Indo-Pacific liberă şi deschisă”, o viziune a cooperării economice şi de securitate între ţările care împărtăşesc valori democratice pentru a contracara influenţa crescândă a Chinei. SUA şi Japonia, plus Australia şi India, cunoscute sub numele de „Quad”, încearcă să obţină un sprijin mai larg pentru a stăvili agresivitatea regimului comunist chinez.
Anul trecut, Germania a publicat orientări politice pentru regiunea Indo-Pacific, încercând să joace un rol mai activ în Asia.