Germania insistă ca România să semneze tratatul de frontieră cu Moldova
alte articole
Germania insistă ca România să semneze tratatul de frontieră cu R. Moldova, relatează Infotag cu referire la ziarul român Adevărul. Publicaţia menţionează că preşedintele organizaţiei de tineret al Uniunii Creştin-Democrată (CDU) din Germania, Philipp Missfelder, şi-a manifestat poziţia categorică în privinţa ratificării tratatului moldo-român, accentuând că România trebuie să-şi îndeplinească promisiunea făcută în noiembrie 2010.
Missfielder a confirmat poziţia Germaniei faţă de RM, menţionând că Germania joacă un rol activ în negocierile pe care le duce cu administraţia de la Chişinău, referitor la Parteneriatul Estic cu Uniunea Europeană, dar şi legat de conflictul transnistrean.
"Avem o implicare activă în conflictul din Transnistria, nu numai pentru că este vorba de graniţa estică a Uniunii Europene. Germania joacă un rol activ în multe conflicte îngheţate. De la începutul mandatului cancelarului Angela Merkel, în 2005, ţara noastră a adoptat această politică în ceea ce priveşte conflictele îngheţate. Relaţiile noastre cu Rusia sunt foarte bune, ca şi cele economice, de altfel. De aceea, chiar dacă Rusia este sensibilă la subiectul conflictului din Transnistria, cancelarul nostru a dezbătut această chestiune atât cu preşedintele Putin, dar şi cu premierul Rusiei", a mai adăugat acesta.
Săptămâna trecută liderul de la Cotroceni a declarat la întrevederea cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, că nu va ratifica tratatul de frontieră cu RM.
Cu toate acestea, pe 8 noiembrie 2010, fostul ministru de Externe a României, Teodor Baconschi şi premierul de atunci al Moldovei, Vlad Filat, semnaseră la Bucureşti tratatul dintre România şi RM privind regimul frontierei de stat. Documentul a fost ratificat la Chişinău în iunie 2013.
Împotriva ratificării s-a pronunţat Partidul Comunist, care cere ca iniţial România să semneze tratatul de frontieră şi să recunoască frontiera, iar apoi să semneze tratatul privind regimul de frontieră. În acelaşi timp asupra semnării şi ratificării insistă UE, care consideră acest document important în legătură cu asigurarea securităţii la graniţa de est a UE. Experţii nu exclud că UE va presa România în acest sens.