Geoană: Sistemul american de desemnare a ambasadorilor „unul dezarticulat”. Românii ar putea merge fără vize în SUA din toamnă
alte articole
Sistemul american de desemnare a ambasadorilor SUA este foarte complicat, a explicat marţi seară senatorul PSD Mircea Geoană, în emisiunea "Jocuri de putere" difuzată de Realitatea TV, acesta fiind motivul pentru care în România nu există un ambasador SUA de mai bine de un an.
"Nu este normal", a apreciat Geoană situaţia, menţionând însă că acest lucru nu trebuie să fie interpretat ca fiind o lipsă de respect la adresa României, alte 35 de state ale lumii fiind în aceeaşi situaţie ca noi:
"La americani e o problemă mai de fond. În clipa de faţă, sunt peste 35 de state la nivel mondial care nu au ambasador. Dintr-un simplu motiv că au un sistem atât de complicat între Administraţia, de o culoare politică, şi Congresul, de altă culoare politică, Senatul, unde şi republicanii sunt foarte influenţi, încât se blochează reciproc", a afirmat Geoană.
Geoană a mai declarat că nu mai puţin de trei nume au fost aprobate de către preşedintele Barack Obama pentru ocuparea postului de ambasador în ţara noastră:
"Au fost până acum cred că trei nume aprobate de preşedintele Obama, trei nume succesive să vină ambasadori în România: o doamnă care, văzând cât de mult durează audierea la Senat - că fără audiere nu poţi să te duci - încât femeia a renunţat. Era o doamnă care avea o poziţie economică, financiară foarte bună. A mai fost după aceea cineva pe ţeavă, şi acea persoană nu a putut să aştepte atât de mult. Se află, în acest moment, din câte ştiu eu, într-o formă avansată găsirea unei persoane, dar nu e un gest de lipsă de respect faţă de România, este un sistem dezarticulat la americani, care sper să şi-l rezolve, pentru că nu poţi să stai cu aproape un sfert din ţările lumii fără ambasador din partea Washingtonului pentru că pur şi simplu - credeţi că numai la Bucureşti este război politic? Şi la Washington e, se blochează unii pe alţii şi pur şi simplu dau un sentiment - cred eu - greşit unor ţări importante", a explicat Mircea Geoană, la Realitatea TV.
Eliminarea vizelor
Senatorul PSD a mai informat că România va avea în toamna acestui an un răspuns din partea SUA atât în problema ambasadorului la Bucureşti, cât şi a eliminării vizelor, afirmând că, în cazul în care Congresul SUA nu adoptă până în august legea prin care ar putea fi eliminate vizele pentru o serie de ţări, lege de care ar urma să beneficieze şi România, există opţiunea unei legi speciale pentru ţara noastră alături de Polonia.
"Am vorbit extrem de clar şi sper să avem toată deschiderea, că dacă până în august, înainte de alegerile pentru Congresul american legea nu trece sau nu este respinsă, să scoatem legea noastră şi legea poloneză, suntem o singură lege, şi să putem să aprobăm o lege special pentru România şi Polonia (…) Este vorba de un sacrificiu pe care această ţară l-a făcut", a mai spus Geoană.