Genţi inspirate din arta plierii hârtiei şi din lumea cărţilor
alte articole
În primavara-vara anului 2017 puteţi admira genţi origami, pe care le-am putea defini drept accesorii originale. Sunt elegante, dar în acelaşi timp de portabilitate uşoară, exclusiviste, originale, de design. Sunteţi pregătite pentru dragoste la prima vedere?
Genţi origami, noile micro-genţi la modă
Origami (cuv. japonez; ori „pliere, îndoire” kami „hârtie”) este o artă tradiţională japoneză care pune în valoare hârtia prin plierea şi tăierea acesteia pentru a obţine diferite forme geometrice sau mici sculpturi tridimensionale. Această tradiţie japoneză este evocată de noile modele de genţi ale designerului Sara Giunti - fondatoarea brandului L'ed emotion design – caracterizate de o puternică inspiraţie orientală: Galaxy şi Quasar. Două preţioase piese, perfecte pentru serile exclusiviste de primăvară-vară 2017.
Galaxy, disponibilă în piele albă şi în versiunea glamour metalizată, este o geantă mini cu curea de umăr. Cel care acţionează sistemul de închidere este chiar „logo-ul” brandului Sara Giunti, evocând formele chimonourilor japoneze în versiune origami. Închiderea este de fapt construită cu ajutorul intersecţiei a trei triunghiuri care desenează origami - kimono.
Quasar este o geantă din piele cu fermoar, care îmbină eleganţa şi inovaţia. Genţile brandului sunt echipate cu un mecanism special, patentat, care, datorită unui senzor, declanşează aprinderea unor LED-uri care luminează interiorul genţii, atunci când este deschisă.
Benedetta Bruzziches semnează un nou accesoriu plin de farmec şi feminitate: Book Bag
Dacă arta plierii hârtiei se alătură lumii cărţilor, a agendelor personale şi fuzionează cu lumea genţilor, ia naştere micuţa poşetă creată de Benedetta Bruzziches. Designerul creează mini genţi sub formă de carte, cu coperta din piele neagră, pe care se poate scrie. Folosind creta puteţi personaliza geanta, ştergând şi rescriind mesajul ori de câte ori doriţi.
Creaţiile Benedettei Bruzziches, numite Book Bag, sunt un fel de poveşti de scris şi de aceea oferă fiecărei femei propria carte personală, în care să-şi păstreze cele mai importante lucruri. Nuanţele „genţii tip carte” sunt numeroase şi variază de la galben la roşu, la roz şi se pot schimba în funcţie de ocazie şi de starea de spirit.