Franţa: Expulzările imigranţilor ilegali, în scădere accentuată (Le Figaro)
Expulzările imigranţilor ilegali din Franţa sunt, în acest an, în scădere cu circa 40% comparativ cu anul trecut, constată cotidianul francez de dreapta Le Figaro, în urma consultării statisticilor redactate de Direcţia Centrală a Poliţiei de Frontieră (PAF). După cum subliniază cotidianul menţionat, aceste statistici sunt "inedite, exhaustive şi extrem de sensibile", în condiţiile în care cifrele 'fac lumină' în ceea ce priveşte rezultatele luptei declanşate de ministrul de interne al Franţei, Manuel Valls, împotriva imigraţiei ilegale.
După cum constată, "surprins", Le Figaro, în timp ce Valls joacă în mass-media rolul de "buldozer" în respectiva problemă, afişând fermitate în faţa imigranţilor ilegali de etnie romă şi de alte etnii, ritmul mediu de expulzare a străinilor aflaţi în ilegalitate în Franţa a scăzut în primele opt luni ale anului de la 100 de persoane pe zi, cât de înregistra anul trecut, la 60, cu un total de circa 14.800 de expulzaţi. Astfel, nivelul de aproximativ 37.000 de expulzări înregistrate în 2012 pare imposibil de realizat în 2013, subliniază Le Figaro.
În aceste condiţii, cotidianul francez consideră îndreptăţite criticile reprezentantului Uniunii pentru o Mişcare Populară (UMP), Guillaume Larrive, care a cerut, la 25 septembrie, explicaţii de la Valls, a doua zi după ieşirea fulminantă a acestuia pe marginea problemei romilor.
În "topul" naţionalităţilor cele mai reprezentate printre expulzaţi figurează, în ordine descrescătoare, originarii din România, cu 2.700 de persoane în primele opt luni şi din cele trei ţări maghrebiene (Tunisia, Maroc şi Algeria), cu un ritm de două ori mai puţin susţinut.
Potrivit Le Figaro, perioada analizată este una pertinentă: cele opt luni ale anului 2013, raportate la aceleaşi luni ale anului precedent, evită grosso modo "zona gri", cea din august până în decembrie 2012, în timpul căreia poliţia franceză s-a văzut privată de orice mijloc legal pentru a-i aresta pe imigranţii ilegali verificaţi şi a iniţia expulzarea acestora.
Într-adevăr, începând de la 1 ianuarie anul curent, poliţiştii francezi dispun de un drept de reţinere de numai 16 ore pentru a 'acoperi' interdicţia, transmisă de Curtea de Casaţie la 5 iulie 2012, de a aresta un străin pentru simplul motiv că acesta s-ar afla pe teritoriul ţării într- situaţie de ilegalitate. Şeful sindicatului poliţiştilor francezi, Emmanuel Roux, recunoaşte acest lucru şi declară că lupta împotriva imigranţilor clandestini este 'în mod amplu condiţionată de decizii guvernamentale'.
Tabelele statistice ale PAF prezintă informaţii foarte clare în legătură cu non-admisiile, readmisiile, intrările, sejururile şi situaţiile de şedere ilegală pe teritoriul francez. Aceste cifre înglobează tot ce a fost contabilizat de poliţia naţională, jandarmerie, prefectura poliţiei din Paris şi chiar de vameşii francezi. Din acest material, care traduce astfel activitatea serviciilor în domeniu, se poate vedea că în 2013 numărul constatărilor privind intrările, sejururile şi şederile ilegale pe teritoriul francez au scăzut cu 3,6% în Franţa metropolitană (47.300 de cazuri înregistrate) şi cu 14,5% în alte teritorii franceze (17.200 de cazuri).
Un ofiţer al PAF explică noile reguli ale jocului de după schimbarea legislativă impusă în 2012 de UE: 'Agentul de ordine constată infracţiunea, la nevoie arestează pentru verificări pentru o perioadă de maxim 16 ore persoana aflată în situaţie de ilegalitate, apoi îi înmânează un ordin de obligare la părăsirea teritoriului francez. Din acest moment, individul are la dispoziţie între şapte zile şi o lună ca să plece. Totul se bazează pe încrederea acordată individului', precizează ofiţerul pentru Le Figaro.
În condiţiile în care imigrantul ilegal nu părăseşte teritoriul francez, 'el intră în cadrul de nerespectare a măsurii de extrădare şi poate fi plasat în arest, în perspectiva unei eventuale expulzări forţate a acestuia', adaugă interlocutorul ziarului francez.
Acţiunile poliţiei franceze au devenit în mod evident mult mai complexe. Până şi constatările privind infracţiunea acordării de ajutor pentru intrarea, circulaţia şi aflarea ilegală a unor imigranţi sunt în scădere, cu 9,3%, în condiţiile în care acest indicator arată gradul de implicare a serviciilor abilitate în lupta contra reţelelor, a 'călăuzelor'. Este adevărat că de la 1 ianuarie, Manuel Valls a suprimat prin lege delictul privind 'ajutorul umanitar' acordat unui muncitor ilegal.
După cum conchide Le Figaro, la Manuel Valls 'există discurs şi există fapte'. În opinia cotidianului menţionat, discursul actualului ministru de interne al Franţei este unul rodat: el îşi asumă partea sa de fermitate şi asigură că va face mai bine ca predecesorii săi. În schimb, faptele sale sunt mai puţin categorice, punctează Le Figaro.