Franţa consideră “nerealistă” propunerea Germaniei pentru un Grexit
alte articole
Ministrul francez al Finanţelor Michel Sapin l-a criticat pe omologul său german Wolfgang Schäuble pentru propunerea unei ieşiri temporare a Greciei din zona euro.
“Cred că Schäuble greşeşte şi este în contradicţie cu propriul său angajament european”, a declarat Sapin într-un interviu publicat luni în ziarul german Handelsblatt, fragmente din acesta fiind prezentate duminică, a raportat AFP.
Permiţând unei ţări să părăsească temporar zona euro semnifică faptul că alţii pot scăpa de probleme prin reajustarea zonei euro, a mai susţinut Sapin, adăugând că Schäuble “nu este realist” în remarcile sale.
Sapin a declarat că problemele ar trebui rezolvate prin reforme structurale şi nu prin manipularea ratei de schimb valutar.
În 16 iulie, Schäuble a declarat că o ieşire temporară a Greciei din zona euro (cunoscută sub termenul de Grexit) ar putea fi “o soluţie mai bună” pentru Atena din moment ce ar permite o reducere a datoriei elene, care este necesară pentru supravieţuirea ţării şi care este interzisă prin regulile zonei euro.
Luna trecută, miniştrii de finanţe ai zonei euro se pare că au inclus o opţiune pentru un Grexit temporar, aşa zisul “scenariu pentru Grexit”, dacă Atena nu ar reuşi să încheie un acord pentru noul program de salvare financiară (bailout).
Totuşi, după negocieri îndelungate, Grecia şi creditorii săi au semnat un acord general în 13 iulie pentru un al treilea bailout în valoare de 86 miliarde de euro, cu condiţia ca Atena să poată implementa o nouă rundă de măsuri de austeritate nepopulare. Grecia suferă în prezent de pe urma unei recesiuni vechi de 6 ani şi a unei rate a şomajului de peste 25%.
Acordul pentru noul bailout este aşteptat să fie finalizat până în 20 august, când Atena trebuie să plătească Băncii Centrale Europene suma de 3,2 miliarde de euro.
Totuşi, situaţia este destul de nesigură în condiţiile în care Fondul Monetar Internaţional a anunţat săptămâna trecută că nu se va implica în noul pachet de salvare financiară a Greciei până când nu sunt asigurate condiţiile pentru sustenabilitatea datoriei, inclusiv reducerea datoriei şi aplicarea unor reforme economice.
Recent, Grecia a primit un împrumut pe termen scurt în valoare de 7,16 miliarde de euro din partea UE, care a permis ţării puternic îndatorate să ramburseze aproximativ 2 miliarde de euro către FMI.
După criza economică din 2009, Atena a primit din partea creditorilor săi două pachete de salvare financiară în 2010 şi 2012, în valoare totală de 240 miliarde de euro. În schimbul banilor, Atena a trebuit să aplice măsuri dure de austeritate care au declanşat nemulţumiri în rândul populaţiei.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.