Fota a stârnit stupoare după ce a pretins că dictatura de la Beijing e "prietena României" şi i-a "certat" pe cei care o "umilesc gratuit"

Iulian Fota (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
03.09.2025

Fostul secretar de stat din Ministerul Afacerilor Externe Iulian Fota a stârnit stupoare cu reacţia sa venită pe fundalul discuţiilor aprinse declanşate în spaţiul public de prezenţa foştilor premieri PSD Adrian Năstase şi Viorica Dăncilă la "summitul dictatorilor" de la Beijing.

"China nu este Rusia. Nu le putem trata la fel. Cu China avem un trecut pozitiv, de prietenie, care poate ajuta la cooperare. Beijing-ul nu ameninţă România. Cu Rusia avem un trecut negativ, care ne separă. Cum spunea şi preşedintele Dan, Rusia este o ameninţare pentru România. În politica noastră externa trebuie să fim înţelepţi, nu isterici. Marile puteri, indiferent că ne plac sau nu, democratice sau nedemocratice, trebuie tratate profesionist, politicos, chiar cu respect. Respectul datorat statutului pe care îl au", a declarat Iulian Fota.

În viziunea fostului secretar de stat MAE, inclusiv Rusia trebuie tratată aşa.

"Covorul roşu din Alaska nu a fost o acceptare a politicii greşite a preşedintelui Putin ci o recunoaştere a statutului de mare putere. Nu există formă mai gravă de neprofesionalism diplomatic decât umilirea gratuită a unei mari puteri. Mai ales a uneia care ţi-a fost prietenă până acum", a afirmat Iulian Fota, făcând probabil referire (şi) la reacţia şefei MAE Oana Ţoiu în acest caz.

Ce spune ministra Afacerilor Externe

Ministra Oana Ţoiu a transmis că "România nu este şi nu poate fi reprezentată de politicieni care se aşează onoraţi în poză lângă Putin astăzi".

"Acasă ei vorbesc despre patriotism dar un patriot nu s-ar gudura pe lângă agresor, sigur nu la câteva zile de când o dronă rusească a atacat o navă la sute de metri de graniţa noastră pe Dunăre, la săptămâni de când Rusia a bombardat şi comunităţi în Ucraina unde se vorbeşte limba română", a declarat Oana Ţoiu.

Potrivit şefei diplomaţiei române, Adrian Năstase şi Viorica Dăncilă "au mers acolo ca persoane private şi se reprezintă doar pe ei înşişi".

"Dar probabil că invitaţia a fost bazată şi pe rolul de foşti premieri şi indică o intenţie de a arăta influenţa asupra României - dar Putin a reuşit să arate doar că legăturile lor sunt legate de trecut şi nu de viitorul României. România şi-a ales clar calea: Uniunea Europeană, parteneriatul strategic cu SUA, susţinerea democraţiilor şi a vecinilor noştri în această perioadă dificilă. Pentru a construi acest viitor în continuare, politicienii prieteni cu Putin nu ne reprezintă!", a precizat Oana Ţoiu.

"Nu trebuie minimizat genul acesta de intervenţii"

La rândul său, profesorul de diplomaţie digitală la Oxford, Corneliu Bjola, a explicat că prezenţa celor doi foşti premieri PSD reprezintă un mesaj transmis de regimul dictatorial de la Beijing. În opinia expertului, avem de-a face cu "o încercare de acţiune, de penetrare, de influenţă a Chinei", România fiind considerată o verigă slabă în blocul european.

"Nu trebuie minimizat genul acesta de intervenţii, probabil vor urma şi altele", a avertizat Corneliu Bjola. Detalii aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor