Fostul şef CJ Constantin Nicolescu, un deputat şi 38 primari şi viceprimari, judecaţi pentru corupţie
alte articole
Procurorii DNA îl acuză pe Constantin Nicolescu, condamnat la 7 ani şi 8 luni de închisoare în altă cauză penală, de comiterea a trei infracţiuni distincte:
- folosire a influenţei de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
- abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (34 acte materiale).
- instigare la infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (10 infracţiuni, din care 3 în formă continuată).
Alături de şeful CJ au fost trimişi în judecată deputatul Gheorghe Mircea Drăghici, doi reprezentaţi ai companiei SC European Project Consulting SRL Bucureşti, un director executiv la Agenţiei de Implementare a Proiectelor Argeş, precum şi alţi 38 de inculpaţi care la data faptelor erau primari şi viceprimari de localităţi. (Detalii aici
Dosarul, la instrumentarea căruia procurorii au beneficiat de sprijinul SRI şi a Serviciului Judeţean Anticorupţie Argeş, a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Procurorii îşi prezintă cazul. Prejudiciul din dosar - 944.110,92 lei
1. În cursul lunii iunie 2009, în contextul derulării procedurilor de desfăşurare a unui concurs de ocupare a unor funcţii de conducere la nivelul instanţelor, inculpatul Nicolescu Constantin, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean Argeş şi totodată de preşedinte al organizaţiei judeţene a unei formaţiuni politice, şi-a folosit influenţa şi autoritatea conferite de funcţiile publice şi politice deţinute, în scopul de a ajuta un magistrat să ocupe o funcţie de conducere într-o instanţă, pe alte criterii decât cele ale competenţei profesionale. În cele din urmă, candidatul susţinut de inculpat nu a obţinut nota necesară pentru ocuparea funcţiei respective.
2. În contextul în care, la nivel naţional, regional, judeţean s-au elaborat Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, Planul de Dezvoltare a Regiunii Sud-Muntenia, respectiv Programul Operaţional Multianual al judeţului Argeş şi era necesar ca şi autorităţile locale să îşi planifice şi să îşi stabilească obiectivele de dezvoltare a comunităţii locale pentru perioada 2007-2013, inculpatul Nicolescu Constantin, în baza înţelegerii cu inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, a identificat şi pus în aplicare un mecanism fraudulos prin care au fost încheiate contracte de servicii de consultanţă şi/ elaborare strategii de dezvoltare locală de autorităţile publice locale cu o anumită entitate - SC European Project Consulting SRL Bucureşti - în care era interesat inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite pentru entitatea respectivă şi pentru acesta din urmă, cu consecinţa producerii unui prejudiciu în bugetul unităţilor administrativ teritoriale.
Acest lucru a fost posibil prin îndeplinirea necorespunzătoare, de către inculpatul Nicolescu Constantin, a atribuţiilor de serviciu derivate din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş sau prin determinarea inculpaţilor, primari ai unor comune de pe raza judeţului Argeş, să îşi îndeplinească necorespunzător atribuţiile de serviciu circumscrise alocării fondurilor băneşti pentru unităţile administrativ teritoriale respective şi, respectiv, achiziţiilor de servicii realizate de autoritatea publică locală.
Din actele de urmărire penală aflate la dosarul cauzei rezultă că marea majoritate a contractelor de prestări servicii au fost încheiate în condiţiile în care comunităţile respective, în multe cazuri, nu au obţinut niciun folos, contractele în cauză nefiind valorificate în vreun mod, iar în alte cazuri beneficiile au fost modice, nefiind pe măsura valorii contractelor şi nejustificând sumele de bani plătite efectiv din bani publici către SC European Project Consulting SRL Bucureşti (firmă ai cărei reprezentanţi aveau legături de interes personal şi de grup cu inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe).
De asemenea, a mai rezultat faptul că acele contracte s-au încheiat şi derulat cu încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la promovarea concurenţei între operatorii economici, garantarea tratamentului egal şi nediscriminatoriu operatorilor economici, asigurarea transparenţei şi integrităţii procesului de achiziţie publică, asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice, precum şi a reglementărilor legale în materia achiziţiilor publice, cu consecinţa prejudicierii bugetului localităţilor respective, în condiţiile în care, prin strategiile de dezvoltare locală/studiile de fezabilitate privind dezvoltarea locală, nu au fost identificate nevoile reale ale comunităţii şi nu au constituit un instrument concret de lucru în activitatea administraţiei publice locale.
Mai mult, obiectul contractelor de consultanţă constând în identificarea de linii de finanţare pentru care beneficiarul era eligibil, în legătură cu construirea căminelor culturale nu a fost executat şi, în consecinţă, nu au fost realizate activităţi concrete care să sprijine dezvoltarea comunităţii locale.
S-a mai reţinut şi faptul că, în contextul încheierii şi derulării în condiţiile frauduloase mai sus arătate a contractelor de prestări servicii de către SC European Project Consulting SRL Bucureşti cu instituţii şi autorităţi publice din judeţul Argeş, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe a înfiinţat SC European Project Consulting Management SRL Piteşti, astfel încât, în mod facil şi necuvenit, să fie obţinute foloase materiale, între cele două societăţi fiind încheiat în acest scop un contract având ca obiect furnizarea consultanţei.
În perioada 01.10.2007- 31.12.2008, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe a deţinut şi funcţia de director al acestei firme care era administrată de o rudă a acestuia.
De asemenea, în perioada 06.10.2008 – 20.10.2010, inculpatul Drăghici Mircea Gheorghe a avut calitatea de asociat unic al SC European Project Consulting Management SRL Piteşti, în condiţiile în care, în perioada de referinţă, începând cu luna decembrie 2008 a deţinut funcţia de deputat.
Obţinerea necuvenită de foloase materiale de către SC European Project Consulting SRL Bucureşti, SC European Project Consulting Management SRL Piteşti şi implicit de către asociaţii acestor societăţi comerciale, a fost facilitată de îndeplinirea, în mod defectuos, a actelor de serviciu de către conducătorii instituţiilor şi autorităţilor publice respective, cu consecinţa producerii de pagube materiale acestor entităţi.
În perioada respectivă, în subordinea Consiliului Judeţean Argeş, s-a înfiinţat şi a funcţionat Agenţia de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a judeţului Argeş, care printre altele avea ca atribuţii şi pe cele referitoare la elaborarea studiilor şi proiectelor pentru realizarea programelor şi prognozelor de dezvoltare economico-socială a judeţului şi unităţilor administrativ-teritorială, precum şi la identificarea şi promovarea nevoilor de finanţare, pentru localităţile din mediul rural, în vederea dezvoltării infrastructurii, conservării mediului şi promovării unei agriculturi moderne.
Cu toate acestea, la rândul său şi Agenţia de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a judeţului Argeş a încheiat un contract de prestări servicii cu SC European Project Consulting SRL Bucureşti, cu încălcarea hotărârii de Consiliu Judeţean, efectuându-se în mod inutil şi nejustificat angajarea unor cheltuieli bugetare, în sumă de 39.865 lei, ce reprezintă o pagubă materială creată instituţiei publice, dar şi un folos necuvenit obţinut de către firma respectivă.
Infracţiunile săvârşite de inculpaţi au determinat producerea unui prejudiciu în cuantum total de 944.110,92 lei reprezentând paguba adusă celor 35 unităţi administrativ teritoriale comunale, Consiliului Judeţean Argeş şi Agenţiei de Implementare a Proiectelor de Dezvoltare a judeţului Argeş (instituţie care la data săvârşirii faptelor se afla în subordinea Consiliului Judeţean Argeş), sumă ce reprezintă totodată şi un folos material obţinut în mod necuvenit de SC European Project Consulting SRL Bucureşti.