Fostul primar George Pădure îi cere 500.000 de euro lui Băsescu pentru că l-ar fi turnat la Securitate

Fostul primar al Sectorului 1 şi afacerist cu cetăţenie română şi belgiană George Pădure îi cere despăgubiri de jumătate de milion de euro lui Traian Băsescu, pe care îl acuză că l-a turnat la Securitate.
Procesul este aproape de final şi dacă Pădure are câştig de cauză, fostul preşedinte al României Traian Băsescu ar putea fi nevoit să plătească 500.000 de euro, relatează Aktual24.ro.
Instanţa a rămas în pronunţare, iar verdictul se va da pe 29 noiembrie, conform afirmaţiilor lui George Pădure într-o emisiune, la Antena 3.
„Toată viaţa a minţit şi a încercat să mintă şi la procesul pe care îl am. Dacă la prima instanţă a procesului Traian Băsescu a recunoscut că, chiar dacă a scris despre mine, nu înseamnă că m-a bătut sau batjocorit, la a doua instanţă a spus că nu mă cunoaşte, că nu m-a văzut niciodată. El s-a gândit să informeze Securitatea română că eu aş fi spion belgian, care lucra pentru serviciile de spionaj belgiene. Mi s-au făcut percheziţii, nedeclarate şi neanunţate. Ultima propunere a lui Băsescu a fost că să fiu pe lista persoanelor indezirabile pentru România pe o perioadă de 5 ani“, a spus George Pădure. „Dosarul numărul 3139, de urmărire informativă «PAUN», după cum mi-a fost dat numele de obiectiv, a fost deschis odată cu sosirea la post a lui Traian Băsescu, respectiv în 30.10.1987. Până la sosirea lui Băsescu în Belgia, cu toate că mă aflam deja de 6 ani în Belgia, respectiv din 1981, nu am avut nicio problemă şi deodată, în 1987 am devenit «agent al serviciilor de informaţii belgiene»”, a mai menţionat omul de afaceri.