Fost consilier prezidenţial, paralelă între Ciolacu şi Ceauşescu: Atenţie, oamenii descurcăreţi, cu şcoală puţină şi viclenie, ne pot lua libertatea

De unde vine acest presentiment sumbru că şeful PSD ar putea să nu mai lase puterea odată ce o înhaţă şi de ce mi-a venit să-l compar cu Ceauşescu?

Ciolacu are cam tot atâta şcoală cât avea fostul secretar general al PCR. În sine, asta n-ar trebui să fie ceva catastrofal. Până la urmă, e un băiat isteţ, descurcăreţ, cu o viclenie specifică oamenilor mici, dornici să facă ceva în viaţă, cum altfel decât ocolind obstacolele puse de boieri, pupând dosuri, pândind ocazii, făcându-se folositor, trăgând cu urechea şi, în ultimul moment, trăgând preşul de sub picioarele celorlalţi. Dar cam aşa era şi Nicu de la Scorniceşti. Combinaţia asta între lipsa unei educaţii solide şi abilităţile native compensatorii poate naşte un dictator. Pentru că o şcoală făcută temeinic nu-ţi dă numai competenţe de citit şi socotit, ci cultivă şi anumite valori generale care temperează ambiţiile prădătorului. Zis mai pe şleau, dacă neam de neamul tău nu s-a visat rege şi, printr-un concurs de împrejurări, te trezeşti pe tron, atunci visul tău împlinit poate ajunge să fie coşmarul celor mulţi. Odată ajuns acolo, nu mai vrei să fii altundeva.

Sunt semne?

Nerăbdarea lui Marcel Ciolacu de a-şi atinge scopul începe să fie tot mai uşor de observat.

Întâi s-a văzut pe televiziuni, când era un spectator de vază al echipei naţionale la campionatul european şi-şi comandase campania 'al 12-lea jucător'. Sigur, campania a fost stinsă în pripă după parcursul modest al echipei, dar intenţia iniţială de a confisca în scopuri politice un posibil succes rămâne. La fel ca şi neruşinarea de a cocheta cu un vizibil cult al personalităţii.

Pe urma s-a văzut şi mai bine la ciclonul inventat, pe nume Ashley. Să-ţi subordonezi instituţii ale statului (Institutul Meteo, IGSU), într-o campanie naţională de răspândire a panicii, ştiind din capul locului că le decredibilizezi, dar cu scopul de a dovedi grija faţă de oameni, arată iar că, pentru tine, nu contează decât să ajungi şef peste târlă. Că târăşti în ridicol nişte experţi, că îi faci pe profesionişti să arate ca nişte caraghioşi, cu costuri pe termen lung, asta deja e secundar.

Dar episodul de ieri cu respingerea unei candidaturi care-i încurcă planurile de mărire, cu mâna judecătorilor numiţi de partidului lui (plus cel înşurubat la CCR de filiala maghiară a PSD), mi se pare că nu mai lasă loc de dubiu. Pentru Ciolacu, democraţia, chiar şi ca aparenţă, nu valorează nici cât o ceapă degerată.

Ciolacu şi-a propus în această campanie să nu repete greşelile predecesorilor. Mai puţină aroganţă, mai puţin triumfalism, mai multă dorinţă de a coopera şi de a împărţi puterea. Toate astea sunt însă jucate. Şi, pentru că distribuţia voturilor şi complicatul tablou al candidaturilor continuă să-l dezavantajeze, candidatul PSD se vede nevoit să iasă brutal din rol şi-ncepe să acţioneze ca un Lukaşenko de Buzău, aranjând cu mânuţele care altădată împleteau covrigi şansele de la casele de la pariuri.

N-am fost niciodată adeptul unui şef de ţară cu doctorat şi mari performanţe academice. Nu cred că asta îl face un conducător mai bun.