Fost angajat CNA: Autorităţile RM ştiau despre furtul miliardului din 2013
alte articole
“Furtul miliardului nu a fost un secret pentru autorităţi, iar despre dispariţia banilor s-a ştiut încă din 2013” a afirmat Mihail Gofman, fost şef-adjunct al Serviciului Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor din cadrul CNA, în timpul emisiunii Interpol de la TV7.
Potrivit acestuia, după condamnarea lui Vlad Filat şi arestul lui Ilan Shor, Iurie Leancă poate fi următoarea persoană reţinută pe cazul dispariţiei miliardului din sistemul bancar moldovenesc.
Gofman a declarat că un grup secret privind elucidarea situaţiei din sistemul bancar a fost creat încă pe 12 august 2013, prin dispoziţia fostului premier Iurie Leancă. În acest grup, „au fost practic toate structurile de stat: Serviciul de Informaţii şi Securitate, Procuratura Generală, Comisia Naţională a Pieţei Financiare, Ministerul Finanţelor”, a declarat acesta.
Totodată, fostul angajat CNA a dezvăluit schema prin care frauda bancară a fost posibilă. Potrivit acestuia, procurarea emisiilor bancare au fost mimate, iar banii au circulat prin mai multe companii offshore, după care s-au întors din nou la BEM. Şi despre acest lucru a fost anunţată conducerea ţării, a mai punctat Gofman.
“Dacă vorbim despre Centrul Naţional Anticorupţie, noi am demonstrat că emisia suplimentară de 16 milioane de acţiuni, care se echivalau la 80 de milioane de lei, practic era fictivă. În comun cu serviciile similare din Noua Zeelandă, din ţările baltice, noi am demonstrat că banii cu care s-au procurat emisiile suplimentare aparţin tot Băncii de Economii. A fost un împrumut acordat din care urma să se cumpere tehnică de calcul şi birotică, după care urma sa fie importată în Republica Moldova. Tehnica de calcul nu a apărut în Republica Moldova, însă suma aceasta a circulat prin câteva companii offshore ca până la urmă sa fie plasată ca depozite înapoi la BEM. Acest lucru a fost demonstrat la sfârşitul lui august - începutul lui septembrie 2013. Informaţia a fost furnizată Procuraturii, dar şi primelor persoane din stat - preşedintelui Parlamentului de atunci, Igor Corman, prim-ministrului Iurie Leancă, Consiliului Suprem de Securitate, secretarului Comisiei pentru Securitate Naţională, Ion Butmalai, şi altor ministere” a precizat Gofman.
Potrivit fostului angajat CNA, furtul miliardului a fost coordonat de o persoană. Referindu-se la coordonatorul furtului miliardului, invitatul emisiunii a spus că acesta face parte din anturajul oligarhului Vladimir Plahotniuc, dar nu deţine nicio funcţie publică, se arată într-un articol publicat de jurnal.md.
„Coordonatorul este o persoană din anturajul lui Vladimir Plahotniuc, nu este persoană publică. Am încercat să opresc furtul miliardului încă în 2013, însă a fost cineva la mine şi mi-a spus „ce faci?”. Dar urmează încă un secret pentru coordonatorul furtului miliardului. Căci eu nu am stat degeaba după ce am fost concediat, am adunat informaţii, am comunicat cu multe persoane din afara ţării. Aveţi un pic răbdare, va veni timpul şi veţi cunoaşte numele coordonatorului. Nu cred că a venit momentul să spun numele. Este în libertate şi starea psihologică a acestuia nu este prea adecvată” a dezvăluit Mihail Gofman.
După declaraţiile fostului angajat al Centrului Naţional Anticorupţie referitor la schema de fraudare a sistemului bancar din Republica Moldova, procuratura anticorupţie s-a autosesizat, iar Mihail Gofman a fost citat pentru audieri.