Fondul "Provocările Mileniului" a anunţat un nou concurs pentru reabilitarea altor patru sisteme de irigare
alte articole
Fondul "Provocările Mileniului" Moldova a anunţat un nou concurs pentru reabilitarea a patru sisteme de irigare de pe râul Nistru - Jora de Jos din raionul Orhei, Coşniţa din raionul Dubăsari, Puhăceni şi Roşcani din raionul Anenii Noi, efectuată în cadrul Programului Compact, finanţat de Corporaţia "Provocările Mileniului". Directorul executiv al Fondului Provocările Mileniului Moldova, Valentina Badrajan a comunicat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că "pachetul de acte poate fi depus de către companiile de construcţie care dispun de experienţa corespunzătoare de muncă".
"Concursul va fi deschis până pe date de 29 iulie, iar lucrările de reabilitare ar putea începe deja în toamna acestui an. Ofertele prezentate la concurs vor fi evaluate de experţi naţionali şi internaţionali cu experienţă în domeniu. Companiile participante vor fi evaluate în funcţie de experienţa acestora în efectuarea lucrărilor similare, cifra de afaceri, echipamentul disponibil şi personalul implicat", a menţionat ea.
Potrivit Valentinei Badrajan, "cele patru sisteme de irigare au fost construite în perioada anilor 1960-1980, iar de atunci nu au fost supuse reabilitării." "Documentaţia de proiect privind reabilitarea sistemelor de irigare prevede înlocuirea echipamentului electromecanic cu echipament modern şi eficient, dotarea cu echipamente electronice de control al regimului de lucru al pompelor, substituirea a 85% din reţeaua de distribuţie a apei cu ţevi din polietilenă de densitate înaltă, înlocuirea a 100% din hidranţi, reconstrucţia clădirilor staţiilor de pompare, instalarea contoarelor mobile pentru determinarea volumului de apă consumat", a menţionat ea.
Badrajan s-a arătat convinsă de faptul că reabilitarea sistemelor de irigare va permite producătorilor agricoli să optimizeze costurile de operare şi întreţinere a acestora, să utilizeze apa pentru irigaţii în perioada de sezon şi în afara sezonului, să reducă pierderile de apă din reţea, transmite ”Infotag”.
"Rreabilitarea celor 4 sisteme de irigare va permite extinderea ariei de teren irigat de la 600 ha până la circa 5,4 mii de ha. Actualmente în aria sistemelor de irigare activează 6 110 de producători agricoli, 4 831 dintre care sunt membri ai Asociaţiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii", a remarcat Badrajan.
Viceambasadoarea SUA Kara McDonald a declarat că "evenimentul respectiv este o dovadă sigură că Guvernul SUA sprijină dezvoltarea economică în Republica Moldova, iar succesul economic depinde de calitatea parteneriatului stabilit între autorităţi şi fermieri". "Ne exprimăm speranţa că iniţiativa de reabilitare a sistemelor de irigare va fi susţinută de agricultorii moldoveni prin extinderea numărului de terenuri prelucrate, construcţia de depozite frigorifice, investiţii în echipamente de ambalare - componente de bază pentru o agricultură modernă", a accentuat viceambasadoarea SUA.
Ministrul în exerciţiu al Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov a declarat că este important ca exemplul Programului Compact să fie replicat şi în alte regiuni şi sisteme de irigare şi să fie preluat de alţi donatori. Din acest considerent este important ca lucrările de construcţie să fie executate în termen pentru a susţine aşteptările agricultorilor.
Reabilitarea sistemelor centralizate de irigare este unul din obiectivele Programului Compact, semnat la începutul anului 2010 între Guvernul Republicii Moldova şi Corporaţia "Provocările Mileniului", în numele Guvernul SUA. Programul Compact este implementat de Fondul Provocările Mileniului Moldova şi are o valoare totală de $ 262 mil., acordaţi graţie susţinerii generoase a poporului american pentru reducerea sărăciei şi creşterea economică în Republica Moldova.