Flavius Stoican (antrenor Dinamo) - E un nou început, nu ne va fi uşor, dar am încredere!
alte articole
Echipa de fotbal Dinamo Bucureşti, cu Flavius Stoican pe banca tehnică va încerca în partea a doua a campionatului să repare ce nu a mers bine anul trecut, singurul gând al alb-roşilor acum fiind salvarea de la retrogradare.
"E un nou început, asta le-am transmis şi jucătorilor, să uităm tot ce s-a întâmplat până acum. Nu ne va fi uşor, dar cu atât mai mare bucuria dacă vom reuşi. Am încredere în aceşti băieţi, chiar dacă în acest moment nu suntem mulţi. Cei care vom pleca la drum trebuie să fim conştienţi că putem scoate echipa din situaţia în care se află." a afirmat tehnicianul, joi, într-o conferinţă de presă.
Toată atenţia este concentrată acum pe primul meci, de vineri, cu FC Argeş, un rezultat pozitiv al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare fiind necesar în aducerea unui plus de încredere echipei.
"Toată energia mea este canalizată pe acest meci cu FC Argeş, chiar dacă numeric nu suntem cum trebuie. Rămâne să nu facem greşeli mai multe decât adversarul. Cu siguranţă veţi vedea o atitudine pe care o doresc suporterii.. Aş fi fericit dacă am câştiga, dar depinde de joc. Nu va fi uşor, dar dacă mă gândesc doar la un punct, va fi foarte greu sa îl obţinem, eu vreau să obţinem trei puncte" a continuat Stoican.
"Despre meciul cu FCSB fiţi convinşi că voi face tot ce îmi stă în putinţă, atât eu cât şi jucătorii, să ne ridicăm la nivelul celor de la FCSB. Nu contează unde se va juca, este important ca noi să fim 100% din toate punctele de vedere. Contează starea de spirit şi încrederea, dar până la meciul cu FCSB ne dorim ca meciul cu FC Argeş să ne dea un plus de încredere. Contează cum îl abordăm şi nu vreau să găsim un alibi că suntem doar 17, că suntem tineri. Ei sunt favoriţi, sunt pe locul 8, sunt în cărţi (pentru play-off), noi suntem în căutări. Sperăm să ne ridicăm şi la nivelul lui FC Argeş", a conchis acesta.
Partida FC Argeş - Dinamo, din cadrul etapei a 22-a a Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 20:00, la Piteşti.