Firmele de construcţii de drumuri, în topul câştigătorilor de contracte publice - raport
Firmele din domeniul construcţiilor de drumuri publice se află în topul celor mai mari câştigători ai contractelor de achiziţii publice din 2009 şi 2010, printre acestea numărându-se Tehnologica Radion, Spedition Umb, Strabag, Vega şi TelDrum Alexandria, potrivit unui raport al IPP.
În 2009 şi 2010, cei mai mari 50 de câştigători ai contractelor de achiziţie publică au contractat aproape 20.000 de contracte mari, în valoare totală de peste şase miliarde de euro, se arată într-o analiză publicată marţi de Institutul de Politici Publice (IPP).
”Pe primele locuri sunt firme din domeniul construcţiilor, reabilitare şi modernizare a drumurilor publice, de la Tehnologica Radion până la firmele cunoscute şi mediatizate constant: Spedition Umb, Strabag, Vega, dar şi TelDrum Alexandria din Teleorman. În acelaşi timp, Electrica Muntenia Nord Galaţi sau Astra Vagoane Călători au fost câştigători ai unor importante sume în urma licitaţiilor organizate prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice” , se precizează în analiză.
Din punctul de vedere al celor mai mari valori de contracte atribuite în total, pe primul loc se află lucrările de construcţii, inclusiv serviciile asociate tip finisare construcţii, instalaţii pentru clădiri, în valoare totală însumată de peste şapte miliarde de euro. Acestea reprezintă aproape 40% din bugetul total al achiziţiilor publice derulate prin SEAP în cei doi ani, susţin autorii analizei.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale se situează pe prima poziţie în ceea ce priveşte încheierea de contracte în sume mari, iar pe a doua poziţie Societatea Naţională CFR Călători.
”Firmele din construcţii (reţele de drum) câştigă mai puţine contracte, dar de valori mari, iar cele din industria farmaceutică şi medicală se află pe primele locuri ca număr de contracte câştigate prin SEAP, în perioada monitorizată”, se mai spune în raport.
Potrivit ISPP, prin prelucrarea unui volum de peste 160.000 de contracte atribuite sau înregistrate în SEAP la nivelul anilor 2009 şi 2010, s-a constatat că se cheltuiesc peste 10 miliarde de euro anual pe contracte de achiziţie publică atribuite prin intermediul Sistemului Electronic de Achiziţii.
IPP estimează că suma reprezintă doar un procent de aproximativ 40% din suma totală estimată a fi contractată anual de autorităţile publice centrale şi locale pentru achiziţii de bunuri, servicii sau lucrări prin alte mijloace decât cele electronice.
”Raportând cifrele oficiale privind volumul achiziţiilor tranzacţionate anual prin SEAP la media achiziţiilor publice realizate la nivelul statelor membre UE care reprezintă 18% din PIB, estimăm că anual prin Sistemul Electronic trec doar puţin peste 40% din toate achiziţiile făcute de autorităţile contractante – restul fiind în afara acestei platforme. 5.055 autorităţi contractante au folosit SEAP la nivelul anilor 2009 şi 2010, iar 1284 dintre ele, reprezentând 25% din totalul autorităţilor contractante care utilizează SEAP, nu au încheiat decât un singur contract în perioada analizată”, arată studiul.
Aproape jumătate din firme au obţinut un singur contract, valoarea însumată a acestora reprezentând 2.032.108.518 euro, adică doar 10% din valoarea tuturor contractelor atribuite prin SEAP.
În medie, o firmă încheie opt contracte, iar o autoritate contractantă a atribuit aproximativ 32 de contracte în intervalul analizat.
Cea mai folosită procedură este licitaţia deschisă, (30%), urmată de negocierea fără anunţ de participare.
”Dacă însă luăm în calcul valoarea medie a contractelor, vom constata că cele mai mari contracte (de peste 3 milioane de euro) sunt atribuite printr-o procedură mult mai puţin transparentă, anume negocierea accelerată”, susţin analiştii IPP.
În ceea ce priveşte situaţia achiziţiilor efectuate online, în faza finală a licitaţiei, în această categorie se încadrează 62% din totalul contractelor atribuite prin SEAP în anii 2009 şi 2010. Valoarea acestora este relativ scăzută, adică de 2.867.981.457 euro, ceea ce reprezintă 14% din valoarea totală a achiziţiilor efectuate în SEAP.
Pe de altă parte, restul de 38% din numărul de achiziţii nu au avut procedură online, însă valoarea contractelor a fost cu mult mai mare, 16.938.577.520 euro - 86% din valoarea totală.
Dintre sectoarele Capitalei, cele mai multe achiziţii în SEAP (în funcţie de valoare contractelor atribuite) le-a derulat, în perioada 2009 şi 2010, Primăria Sector 4, iar cele mai puţine cea de la Sectorul 5.