Firave gesturi de reparaţie morală
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, vineri, legea pentru declararea zilei de 9 martie "Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti" din perioada 1944-1989".
Promulgarea acestei legi constituie un act de conştiinţă minim, datorat unor oameni care au suferit enorm sub un regim străin de spiritul poporului român.
Despre numărul celor care au fost aruncaţi în închisorile comuniste este greu de vorbit. Se vorbeşte de sute de mii, sau chiar milioane de oameni care au suferit. La polul opus sunt detractorii care vorbesc însă despre inexistenţa victimelor, încercând să demonstreze că am fost conduşi de un regim criminal, fără a avea însă torţionari sau victime.
După o Revoluţie furată, măsurile reparatorii luate de fostul nomenclaturist Ion Iliescu au fost sublime, dar au lipsit cu desăvârşire. Statul român revopsit, a continuat inerent să funcţioneze cu unele dintre maladiile căpătate din timpul pe când era asuprit de Partidul Comunist.
Se pune în mod legitim întrebarea: în ce măsură este statul român de acum răspunzător pentru condamnările politice, naţionalizările, şi nesfârşitul şir de abuzuri comise împotriva propriilor cetăţeni?
Deşi răul produs de comunism a afectat toata suflarea României, cazul deţinuţilor politici ai României este chiar mai grav. România este o ţară ai cărei eroi sunt cel mult menţionaţi în treacăt în manualele de istorie. Deţinuţii politici au fost o mulţime de "cobai" cu ajutorul căreia Comunismul a dresat populaţia României prin vărsare de sânge, teroare şi violenţă. După ce ne-am făcut că ne debarasăm de comunism, pe ei i-am dat uitării.
Gesturi firave
Acum cinci ani, tot în decembrie, preşedintele Băsescu condamna oficial comunismul, într-un act care i-a atras mari probleme din partea urmaşilor regimului - spectrul din stânga politicii româneşti, sprijinit ferm - deşi subtil - de Rusia.
Băsescu afirma atunci: "Pentru cetăţenii României a fost un regim impus de un grup politic autodesemnat ca deţinător al adevărului, un regim născut prin violenţă şi încheiat tot prin violenţă".
Fără o desprindere clară de trecutul comunist (care nu a fost făcută nici până acum) nu vom reuşi să intrăm niciodată în viitor. Ar fi necesară apariţia unei campanii naţionale, care să îşi propună să elimine sistematic influenţele spectrului comunist din conştiinţa românilor, şi care să îndrepte efectele produse de Comunism asupra societăţii şi vieţii românilor.
Condamnarea de atunci a atras reacţii fulminante din partea celor care continuă să se poziţioneze ca susţinători ai ideilor comuniste. Mai deplorabil, Băsescu n-a primit prea mare sprijin din partea românilor care cunoşteau rolul nefast jucat de comunism în România - gestul fiind criticat drept insuficient, ezitant şi izolat.
Astfel că impulsul de moment, s-a pierdut în confuzia crizei politice.
Mulţi s-au întrebat dacă Băsescu n-a vrut, sau n-a putut (inclusiv din cauza lipsei de sustinere populară faţă de gest) să continue cu reformele anti-comuniste.
Declararea Zilei Deţinuţilor Anticomunişti poate fi şi ea înscrisă în aceeaşi gamă de acte care încearcă, măcar ca imagine, să facă ceva. Asemenea iniţiative ar trebui preţuite - sunt până la urmă puţinul pe care-l avem, pe care ni-l permitem, ca societate încă bântuită de fantomele lui Ceauşescu, Dej şi Nikolski.
Fără o desprindere clară de trecutul comunist (care nu a fost făcută nici până acum) nu vom reuşi să intrăm niciodată în viitor. Ar fi necesară apariţia unei campanii naţionale, care să îşi propună să elimine sistematic influenţele spectrului comunist din conştiinţa românilor, şi care să îndrepte efectele produse de Comunism asupra societăţii şi vieţii românilor.
Altfel România va rămâne mereu o ţară care pendulează între confuzia generată de un viitor incert şi nostalgia unui trecut plin de uitări nefaste.
