Fenomenul serialelor coreene
În următoarele rânduri dorim să facem o scurtă prezentare a fenomenului care ne-a molipsit pe toţi, care ne-a surprins în mod plăcut şi în acelaşi timp ne-a făcut dependenţi de cultura coreeană.
Serialele coreene au devenit populare în toată Asia şi nu numai, contribuind la fenomenul cunoscut sub numele de Valul Coreean sau ”HALLYU” sau ”Febra serialelor/dramei”. Unele dintre cele mai cunoscute pe plan internaţional sunt Legendele Palatului dintre care amintim: Jumong, Furtună la Palat, Concubina Regelui, Dae Jang Geum, Regina Seondeok, Regele fierar, Împăratul Mărilor, Tărâmul dintre vânturi, sau altele precum Negustorul Sang Lim Ok, Full House, Stairway to Heaven, My Girl, Love Story in Harvard, Autumn in My Heart, My Lovely Sam Soon, Yi San, Boys Over Flowers, You’re Beautiful, Brilliant Legacy, The 1st Shop of Coffee Prince, IRIS pentru a menţiona doar câteva.
Difuzarea lor în România, iniţial de către TVR1, a fost continuată apoi de Naţional TV şi de Euforia TV.
Genurile dramelor/serialelor coreene acoperă dramele istorice, poveştile de dragoste sau comediile, teme ce sunt adesea îmbinate.
Există 2 mari tipuri de seriale. Primul este similar cu soap-opera americană (gen ”Tânăr şi neliniştit”) dar fără acel scenariu care pare că nu se mai termină şi fără conţinut sexual explicit. Acoperă subiecte cum ar fi: persoanele singure, relaţiile din căsătorie, bani, relaţiile în familie şi complicatele triunghiuri amoroase. În general au între 16 şi 100 de episoade. Cel de-al doilea gen este cel istoric. De obicei acesta implică linii narative complexe, cu costume elaborate, peisaje deosebite şi efecte speciale. Artele marţiale, lupta cu sabia şi călăria sunt componente frecvente ale acestui tip de serial.
Dincolo de reînvierea unor perioade tulburi din istoria Coreei, serialele prezintă idei noi: dreptatea socială care ar fi trebuit pusă în practică într-o societate dominată de clase sociale rigide, abolirea sclaviei, limitarea puterii nobilimii corupte sunt doar câteva dintre ele. Serialele (ora de coreană, cum mai sunt numite) reţin interesul (tele)spectatorilor prin povestea complexă şi deosebită, prin bogăţia de amănunte istorice prezentate şi prin apelul direct la o serie de valori general-umane, toate acestea pe un fond muzical armonios, foarte bine ales şi de foarte bună calitate.
Şi totuşi ce ne face să lăsăm orice la o parte şi să ne lipim efectiv de ecranele televizoarelor la ora de coreană (care a ajuns în prezent la 6 ore zilnic doar pentru români)? Cred că episoadele ne aduc un suflu proaspăt faţă de produsele industriei cinematografice actuale dominate de violenţă, sex explicit şi alte rele. Putem vedea o tradiţie culturală de milenii nealterată, manifestarea credinţei în zei şi în faptul că binele va fi răsplătit şi răul pedepsit. Personajele sunt pitoreşti, fiind întruchipate de actori foarte talentaţi şi arătoşi, deveniţi staruri internaţionale (de exemplu Song Il Kook care a jucat în Jumong, Tărâmul dintre vânturi şi Împăratul mărilor, este adulat în Europa, Iran şi Turcia pentru a nu mai aminti România sau Asia). Costumele şi decorurile respectă întrutotul cadrul istoric al epocii. Deseori sunt transmise mesaje de înţelepciune a la Confucius şi putem vedea contrastul accentuat dintre dreptate, lege şi corupţie încheiat întotdeauna cu victoria binelui.
