Rusia şi Bielorusia vântură pseudo-istorie deoarece "pregătesc terenul pentru un atac asupra ţărilor baltice"

Rusia şi Bielorusia sunt responsabile de renaşterea bruscă a unei teoriei conspiraţioniste care pune la îndoială fundamentele naţionalităţii lituaniene, potrivit liderului opoziţiei bieloruse, scrie The Times.

Există îngrijorări că presupusa campanie de propagandă ar putea oferi preşedintelui Putin un argument speculativ pentru o incursiune militară, similar cu celebrul său eseu despre „unitatea” Rusiei şi Ucrainei.

Svetlana Tihanovskaia, personalitate emblematică a mişcării democratice din Bielorusia, a declarat că regimurile dictatoriale de la Moscova şi Minsk au început să promoveze o idee marginală, demult uitată, potrivit căreia imperiul lituanian medieval ar fi fost de fapt slav, şi că, prin urmare, o mare parte din Lituania ar aparţine Bielorusiei.

„Era o idee foarte marginală în societatea bielorusă. Nimeni nu discuta vreodată despre asta”, a spus ea. „Dar ei promovează artificial această idee, încercând să semene printre lituanieni percepţia că bieloruşii reprezintă o ameninţare pentru ei. Şi chiar funcţionează.”

Până în 2020, Tihanovskaia, o fostă profesoară de engleză în vârstă de 43 de ani, era o mamă casnică al cărei soţ, Serghei Tihanovski, a devenit brusc un lider proeminent al protestelor şi l-a provocat la urne pe Alexandr Lukaşenko, preşedintele bielorus şi aliatul apropiat al lui Putin.

După arestarea lui Tihanovski, soţia sa a candidat în locul lui drept „candidată accidentală” şi a declarat victoria. Diverse entităţi, printre care Lituania şi Parlamentul European, au recunoscut-o ca fiind adevăratul preşedinte sau preşedinte ales al Bielorusiei.

Cu toate acestea, rezultatul oficial a fost puternic trucat în favoarea lui Lukaşenko, iar regimul său a forţat-o să se exileze peste graniţă, în Vilnius, capitala Lituaniei.

Tihanovskaia a declarat că ea, familia şi colegii ei trăiau sub „o ameninţare enormă” şi că regimul Lukaşenko angajase membri ai grupului Wagner, o firmă rusă de mercenari cu reputaţie proastă, pentru „acte de agresiune împotriva oponenţilor din afara [Bielorusiei]”.

„Dacă te gândeşti la asta, poţi să-ţi pierzi minţile”, a spus ea.

În ultimele luni, Lukaşenko a făcut o serie de gesturi aparent conciliatorii faţă de Occident, într-un efort evident de a uşura sancţiunile impuse ţării sale, inclusiv avertizând Polonia că drone ruseşti se apropiau de spaţiul său aerian în septembrie.

De asemenea, el a eliberat aproximativ o treime dintre cei aproximativ 1.500 de prizonieri politici din închisorile regimului său, inclusiv Tihanovski, în vârstă de 47 de ani, şi binecunoscuta activistă Maria Kolesnikova, în vârstă de 43 de ani.

Tihanovskaia a declarat că soţul ei dorea să se întoarcă în prima linie a politicii, dar, la fel ca mulţi dintre deţinuţi, a fost „traumatizat” de calvarul prin care a trecut în închisoare.

„Toate aceste amintiri, toate aceste răni, nu se vor vindeca niciodată complet”, a spus ea. „Soţul meu petrece mult timp cu copiii, timpul pe care l-a pierdut. Încearcă să absoarbă toate informaţiile din cei cinci ani [de detenţie]. Desigur, vrea să servească interesele Bielorusiei... [dar] uneori simt că am un al treilea copil care are nevoie de îngrijire şi iubire.”

În ianuarie, Tihanovskaia şi-a mutat biroul de la Vilnius la Varşovia, în parte din cauza îngrijorării că agenţia de informaţii KGB din Bielorusia îşi intensifica activităţile împotriva ei şi în parte din cauza tensiunilor cu guvernul lituanian.

Una dintre cele mai mari surse de tensiuni este istoria lungă şi tensionată dintre naţiunile vecine, ale căror eforturi de a-şi afirma identitatea naţională intră frecvent în conflict. Recent, atât Tihanovskaia, cât şi serviciile de securitate lituaniene au fost alarmate de ceea ce pare a fi o campanie coordonată de a transforma într-o armă o controversă din Evul Mediu târziu, cunoscută sub numele de litvinism.

În secolele XIII-XIV, liderii militari păgâni lituanieni, precum Mindaugas şi Gediminas, au cucerit o vastă zonă din Europa de Est, care se întindea pe mai mult de 1200 km, până la coasta Mării Negre, în ceea ce astăzi este Ucraina.

La vremea aceea, Marele Ducat al Lituaniei era cel mai mare stat al continentului. O elită de războinici lituanieni a domnit peste o populaţie în mare parte slavă şi ortodoxă, până când imperiul a fost treptat unit cu regatul catolic al Poloniei.

Cu toate acestea, pe măsură ce graniţele regiunii au fost redesenate rapid şi haotic după Primul Război Mondial, cercetătorii din Bielorusia au început să promoveze diverse idei potrivit cărora statul avea un caracter predominant sau chiar în întregime slav.

Cea mai extremă formă a acestei idei susţinea că Marele Ducat fusese creat în Bielorusia modernă şi că lituanienii medievali nu erau altceva decât o confederaţie periferică de triburi „samogitiene”. Acest lucru a dus la afirmaţii că Bielorusia are un drept istoric asupra unei mari părţi din teritoriul Lituaniei, inclusiv Vilnius.

Timp de puţin peste un secol, această şcoală radicală de gândire litvinistă a rămas un fenomen marginal chiar şi în Bielorusia, fiind respinsă de regimul lui Alexandr Lukaşenko, dictatorul ţării după Războiul Rece.

Acum, însă, oficialii lituanieni avertizează că ea este reînviată în postările de pe reţelele sociale, hărţi, e-mailuri către politicieni şi retorica regimului bielorus ca instrument de război informaţional.

Tihanovskaia a declarat că a fost atât de alarmată de intensificarea propagandei încât mişcarea sa a organizat o conferinţă despre litvinism pentru a demonstra că este o naraţiune goală.

Deocamdată, principala preocupare este că această campanie va polariza societatea lituaniană şi va întoarce opinia publică împotriva celor 50.000 de bieloruşi din ţară. Există, de asemenea, îngrijorări mai profunde că, pe termen lung, Putin ar putea profita de aceasta ca parte a programului său mai amplu de revanşism slav, mai ales că el reduce treptat Bielorusia la statutul de stat vasal.

Francis Young, expert în Lituania medievală şi secretar al Societăţii Britanico-Lituaniene, a declarat că ideologia naţionalistă bielorusă nu se potriveşte în anumite privinţe cu propriile concepţii ale lui Putin despre supremaţia rusă în lumea slavă, dar ar putea fi uşor distorsionată pentru a se potrivi scopurilor sale.

„Nu aş exclude această posibilitate, având în vedere natura propagandei ruse”, a spus el. „Cercetătorii occidentali şi guvernele occidentale nu sunt suficient de interesaţi de istoria profundă a acestor naţiuni, în timp ce ruşii au denaturat şi corupt memoria istorică profundă.”

Young a spus că litvinismul radical este o denaturare a istoriei şi că principatele slave au fost în mod incontestabil subordonate unei clase conducătoare etnice şi lingvistice lituaniene.

Dar el a spus că ideea a căpătat avânt în ultimii ani, până la punctul în care alţi cercetători occidentali au început să-l întrebe despre ea.

„Bănuiala mea este că, la fel ca Putin, Lukaşenko nu este atât un ideolog, cât un agent al haosului”, a spus el. „Mai ales când vine vorba de relaţiile cu Lituania, ideologia nu are niciun rol în războiul asimetric şi în utilizarea oricărui mijloc la îndemână pentru a provoca probleme”, a spus el.