Femeile, în 'inima' efortului de luptă din Primul Război Mondial

'Fără femei, nu va exista o victorie rapidă': această declaraţie, făcută în 1915 de David Lloyd George, viitorul premier britanic, ilustrează implicarea determinantă a femeilor în efortul de luptă în timpul Primului Război Mondial, în toate ţările beligerante, notează France Presse.

La sfârşitul războiului, femeile vor fi rugate peste tot să se întoarcă la casele şi la activităţile lor anterioare. Cu toate acestea, o schimbare fundamentală a fost amorsată: femeile vor reveni, în anii ce vor urma, pe piaţa muncii, iar feminizarea locurilor de muncă în uzine, în sectorul terţiar şi în profesiunile liberale va confirma.

Chiar de la începutul ostilităţilor, la 7 august 1914, şeful guvernului francez, Rene Viviani, care se aştepta pe atunci la un război scurt, a făcut apel la femeile de la ţară să-i înlocuiască 'pe câmpul muncii pe cei care sunt pe câmpul de bătălie'. Era perioada secerişului şi era vital ca recolta să nu se piardă.

Însă conflictul s-a prelungit, iar în Franţa, la fel ca în Germania, multe femei vor fi nevoite să facă singure să funcţioneze exploatările agricole, luând uneori locul cailor rechiziţionaţi. Potrivit istoricului Benjamin Ziemann, în anul 1914, circa 44% dintre fermele bavareze erau administrate de femei. În Franţa, numărul femeilor care făceau să funcţioneze o fermă agricolă se ridica la 800.000.

La nivelul întregii Europe, femeile îi înlocuiau pe bărbaţii plecaţi pe front inclusiv în meseriile considerate până atunci exclusiv masculine: ele devin recepţionere sau conductoare de tramvaie, angajate la poştă sau la bancă, furnizoare de cărbune, institutoare în şcolile de băieţi, prepară şi le servesc clienţilor cafeaua.

Multe dintre ele se implică benevol pentru a-i susţine pe combatanţi: 'protectoare' ('marraine de guerre', femeie ce întreţinea o corespondenţă cu un soldat, pentru a-l susţine psihologic, moral şi afectiv) şi infirmiere, cum era, de exemplu, englezoaica Vera Brittain, care îşi va descrie experienţa în cartea sa de memorii.

Începând din 1915, industriile, reconvertite în unele pentru apărare, se întorc şi ele spre femei, întâi în Europa, apoi în SUA, care intră în război abia în 1917. Supranumite 'munitionettes' în Franţa, cele care lucrau în uzinele de armament 'devin simbolul intrării femeilor într-un sector masculin', subliniază pentru AFP istoricul Francoise Thebaud, autoare a lucrării 'Femeile în timpul războiului din 1914'.

La începutul lui 1918, în jur de 400.000 de femei munceau în uzinele de război franceze, un sfert din mâna de lucru din acest sector. Lucrul unei muncitoare-turnătoare de obuze era epuizant. 'Fiecare obuz cântărea şapte kilograme. La o producţie normală, 2.500 de obuze treceau în decurs de 11 ore prin mâinile unei asemenea muncitoare. În condiţiile în care ea trebuia să ridice de două ori fiecare obuz, rezultă că femeia ridica pe zi 35.000 de kilograme', precizează, în 'La voix des femmes', jurnalista Marcelle Capy, care a lucrat timp de câteva săptămâni într-o uzină de armament.

La sfârşitul lui 1917, în Franţa, mâna de lucru feminină din comerţ şi industrie se situa la un nivel cu 20% mai ridicat decât înainte de război, potrivit Ministerului Muncii. Totuşi, o creştere totuşi mai limitată decât în Marea Britanie, unde aceasta era estimată la circa 50%.

'Franţuzoaicele lucrau deja mult înainte de 1914, la acea dată fiind recenzate 7,7 milioane de femei active (profesional), adică 36% din totalul populaţiei active, mult mai mult ca în Marea Britanie şi în Germania', explică Francoise Thebaut. Aceste femei erau originare în principal din clasele de jos, însă războiul a favorizat intrarea în câmpul muncii a femeilor din clasele de mijloc.

În Marea Britanie, războiul va aduce în câmpul muncii în special femeile măritate, din toate mediile sociale. 'În 1911, mai puţin de 10% dintre femeile căsătorite aveau un loc de muncă în Marea Britanie, în timp ce în Franţa erau angajate aproape jumătate dintre femeile căsătorite', subliniază Laura Lee Downs, profesor la universitatea europeană din Florenţa. În uzinele de război britanice, mâna de lucru feminină va ajunge la un milion de muncitoare în 1918.

În Germania, mobilizarea femeilor în industriile de război a fost mai puţin reuşită. 'Plătite şi tratate destul de prost, ele s-au retras foarte repede, pentru a-şi pune forţa de muncă în serviciul familiilor lor şi pentru a face rost de mâncare', sarcină din ce în ce mai dificilă, în condiţiile penuriei severe de alimente care a lovit imperiile centrale, supuse unei blocade maritime din partea aliaţilor, explică Laura Lee Downs.

Femeile au ajuns pe front şi ca infirmiere sau auxiliare în cadrul armatei. În Marea Britanie, peste 80.000 de femei s-au angajat în unităţile feminine auxiliare ale Armatei (Women's Army Auxiliary Corps, WAAC), create în 1917, pentru a conduce camioane sau ambulanţe, a fi bucătărese sau femei-mecanic.

În schimb, femeile luptătoare vor rămâne o minoritate. Ele pot fi găsite pe frontul rus, unde, în 1917, au fost înfiinţate 'batalioane feminine ale morţii', la iniţiativa Mariei Bocikariova, ţărancă devenită soldat.