FBI nu are informaţii privind implicarea Rusiei în scandalul e-mailurilor lui Hunter Biden

(Captură Foto)

FBI a declarat Congresului SUA, marţi, într-o scrisoare, că nu are „nimic de adăugat în acest moment” la o declaraţie făcută de directorul serviciilor naţionale de informaţii, John Ratcliffe, cu privire la presupusa legătură între e-mailurile publicate de New York Post de pe un presupus laptop al lui Hunter Biden şi vreo campanie de dezinformare a Rusiei.

Ratcliffe a declarat luni, fără echivoc, pentru canalul Fox News, că afirmaţiile parlamentarului democrat Adam Schiff, care a legat e-mailurile de o campaniei a Rusiei, nu au nicio bază faptică, agenţiile de informaţii pe care le conduce nefiind în posesia unor informaţii care să implice acest lucru.

Afirmaţiile lui Schiff (democrat), unul dintre adversarii tradiţionali ai lui Donald Trump, au fost etichetate de Ratcliffe, care a avertizat că se încearcă atragerea comunităţii de informaţii în politică.

În urma afirmaţiei lui Schiff despre o presupusă campanie a Rusiei, mai mulţi foşti directori ai agenţiilor de informaţii americane, majoritatea din timpul celor două administraţii Obama - printre care John Brennan, James Clapper şi Leon Panetta - au susţinut afirmaţiile privind implicarea Rusiei, însă fără a aduce vreo dovadă.

FBI a afirmat, în scrisoarea adresată Congresului, că „în ceea ce priveşte subiectul scrisorii dvs., nu avem nimic de adăugat în acest moment la declaraţia publică din 19 octombrie a Directorului Serviciului Naţional de Informaţii [Ratcliffe, n.r.] despre informaţiile disponibile”.

Ratcliffe, în comentariile adresate Fox News luni, a declarat că acest conţinut al hard disk-ului pentru laptop ce ar fi aparţinut lui Hunter Biden „nu face parte dintr-o campanie rusă de dezinformare”, în ciuda afirmaţiilor preşedintelui Comisiei de Informaţii a Camerei Reprezentanţilor, Adam Schiff.

„Doresc să fiu clar: comunitatea de informaţii nu crede acest lucru deoarece nu există informaţii care să susţină aceasta. Şi nu am transmis nicio informaţie lui Adam Schiff sau vreunui membru al Congresului”, a declarat Ratcliffe.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe