Extremismul politic nu ţine de foame. În schimb, construieşte tragedii
alte articole
Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu a făcut o serie de comentarii - referindu-se la ultimele declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu legate de ieşirea publică a Gabor Vona, liderul de extremă dreapta aflat recent în România.
"În primul rând, clasa politică românească nu s-a pronunţat încă împotriva extremismului politic. Apelul meu de ieri a fost pentru a avea o declaraţie oficială referitor la extremismul politic, la discursul politic care susţine ura etnică, discriminarea rasială. Există tentaţia de a folosi inclusiv diferenţele dintre comunităţile etnice, în încercarea de a câştiga voturi.
Ne ridicăm împotriva acestei practici. Cetăţenii români, de orice naţionalitate, sunt în primul rând cetăţeni români.
În al doilea rând, găsesc surprinzător faptul că puţini oameni politici români se referă la nevoile comunităţilor locale şi tratează de undeva, de la înălţimea Olimpului, lucruri care ar trebui să ne intereseze pe toţi: numărul şi siguranţa locurilor de muncă, infrastructura, problemele existente în sistemul de educaţie sau în cel sanitar.
În al treilea rând, nu mai puţin important, cred că depăşirea acestei situaţii ţine de natura relaţiilor bilaterale România-Ungaria: cred că tot acest vuiet are uneori un sens bun, pentru că scoate la iveală o problemă pentru care clasa politică nu are încă un răspuns adecvat. Acest zgomot nu trebuie să pună în pericol relaţiile România-Ungaria.
Credem că această relaţie merită orice efort din partea politicienilor proeuropeni, de ambele părţi - şi din România şi din Ungaria - pentru că astfel să ne putem califica drept state europene nu doar cu numele, ci şi în spirit. Îi îndemn şi pe politicienii maghiari să excludă extremismul din discursul lor electoral. Sper ca acest subiect să lipsească cu desăvârşire şi de pe agenda alegerilor din România, în 2014".
Cred că împotriva oricărei forme de extremism există mijloace legale de acţiune. Unde discursul incită la segregare, la discriminare legea trebuie să intervină
Mihai-Razvan Ungureanu a mai declarat că, în vizitele făcute în zonele locuite de cetăţeni români de etnie maghiară 'descopăr că toţi cetăţenii români au aceleaşi aşteptări neîmplinite: locuri de muncă, problema felului în care se achită statul de nevoile cetăţenilor, aceleaşi observaţii le găsesc peste tot. Cetăţenii doresc respect, să fie lăsaţi să îşi ducă viaţa în linişte, întreprinzătorii cer cu toţii aceleaşi lucruri: stabilitate legislativă, predictibilitate fiscală. Aşteptările oamenilor, cele mai presante dintre ele, nu ţin de etnie. Discursul politic românesc actual nu face însă referire la aceste aşteptări'.
Preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a mai notat că: 'Cred că este incalificabil să ţii în izolare comunităţi de români şi maghiari din nordul Harghitei, lipsindu-le de căile de comunicaţie către judeţele limitrofe, condamnându-le la izolare, ceea ce conduce la sărăcie şi - implicit - manipulare. Şi mai cred că extremismul politic nu ţine de foame. În schimb, construieşte tragedii'.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă la Izvorul Mureşului, din Harghita, că "Ungaria este un focar de instabilitate" privind tratamentul minorităţilor în regiune, subliniind că România "îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei".
"Am crezut că funcţionează decenţa. Anul acesta, ne-au dovedit că pot fi indecenţi. Ungaria a devenit, în momentul de faţă, un focar de instabilitate din punct de vedere al tratamentului minorităţilor în regiune, nu în România. În România, nu se va întâmpla nimic, dar în regiune politica Budapestei a început să creeze dificultăţi statelor care au minoritate maghiară pe teritoriul lor. România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei", a declarat Traian Băsescu.