Expertă: NU SE POATE ca toţi să trăim consecinţele unei crize bugetare grave şi doar magistraţii să n-o simtă deloc pentru că la ei e ciocanul

Elena Calistru, preşedinta organizaţiei Funky Citizens, şi membră a Comitetului Economic şi Social European, a venit cu o serie de precizări pertinente în contextul zvârcolelilor din sistemul de justiţie care au loc după ce premierul Ilie Bolojan a anunţat reforma pensiilor magistraţilor.

Experta a remarcat că, în timp ce societăţii i se cer sacrificii majore ca urmare a crizei bugetare, magistraţii par să se considere intangibili.

În acelaşi timp, Elena Calistru le-a cerut magistraţilor să nu mai spună doar „nu se poate”, ci să vină cu soluţii concrete pentru problema pensiilor speciale, considerate de 70% dintre români drept o formă de inechitate socială, pentru că altfel riscă să piardă complet încrederea publicului.

Mesajul transmis de şefa Funky Citizens

Tot aud de la magistraţi că aşa nu se poate, că ce propune guvernul nu se poate, că pensii contributive nu se poate, că vârsta mai înaintată de pensionare nu se poate. OK, poate nu e bine aşa cum propune guvernul... Dar atunci CE SE POATE? Pentru că suntem într-o situaţie economică cumplită şi e absolut absurd să ceri tuturor sacrificii însă să ai pretenţia că doar tu din societate poţi rămâne de neatins.

Mai mult, cred că există o ruptură teribilă a justiţiei de cei pe care trebuie să îi servească. Nu e vorba despre populism aici, e vorba despre faptul că peste 70% dintre cetăţenii României nu mai vor pensii speciale pentru că sunt considerate o formă de inechitate socială. Iar acestor oameni nu le-a explicat nimeni de ce, presupunând că ar trebui să fie DOAR O categorie care să nu fie deloc afectată de criza bugetară, acea categorie ar trebui să fie justiţia. Şi, da, astfel de crize de încredere provoacă efecte.

Ce nu înţelege sistemul de justiţie e că faţă de celelalte două momente dramatice în care politicul s-a pus cu toate tunurile pe ei (2009-2010 când a fost cu greve şi noile coduri trecute prin angajarea răspunderii şi 2017-2018 cu asaltul pe coduri şi legile justiţiei), aveau ceva ce acum nu mai au - susţinerea măcar a unei părţi din societate.

Nu o să discut acum toate motivele pentru care nu mai există aproape deloc încredere în justiţie sau de ce probabil s-au pierdut fix aliaţii ăia care au ieşit în stradă pentru justiţie. Da, ar putea fi o întrebare dacă nu cumva tăcerea lor din aceşti ani nu a fost cumpărată fix prin pensiile pe care nu le vor acum tăiate. Dar să spun un lucru care e o realitate: deşi există oameni de toată cinstea în sistemul de justiţie, care se sacrifică şi sunt profesionişti, ei au devenit excepţiile. Iar oamenii nu o să iasă să apere privilegiile unui sistem pentru nişte excepţii care oricum sunt marginalizate în chiar interiorul acelui sistem.

Eu înţeleg că zic că nu ei trebuie să plătească greşelile guvernanţilor care au băgat ţara în deficit (dar oare tanti X care are pensie normală trebuie să plătească?), dar, fir-ar să fie, dacă stăm acum să contemplăm o lume în care nimeni nu e de vină, dar avem nişte consecinţe, atunci oare nu chiar la partea de justiţie suntem repetenţi?

Am toată sensibilitatea şi consideraţia pentru sistemul de justiţie. Şi cred că nu putem fi o democraţie funcţională fără justiţie. Tocmai de aceea cred că acum e momentul în care acei oameni rezonabili din justiţie devin vocali şi spun CE SE POATE FACE, NU CE NU SE POATE FACE astfel încât să fie rezolvată problema pensiilor speciale.

Şi nu, ieşirile ciudate precum cea de azi a CSM (explicând semi-iritat cum că nu au fost consultaţi pe dosar cu şină) nu ajută deloc. În vremurile de care povesteam, la precedentele crize, fie avizele nu s-au cerut deloc (sau au fost cerute după ceva scandal), fie s-au jucat într-un mare fel, cu dosar cu şină. Pentru că dacă cineva vrea să ignore independenţa justiţiei, cere frumos, regulamentar, aviz de la CSM pe legislaţie şi apoi îl ignoră, că oricum e consultativ.

De câteva zile circulă o petiţie a colegilor de la Declic pentru referendum constituţional astfel încât să avem pensii contributive şi în justiţie. Personal, nu aş vrea să ajungem ca astfel de subiecte să fie obiectul de referendumuri populare. Pentru că da, mi-e tare teamă de populism pe tema asta. Dar să mor eu dacă nu înţeleg şi exasperarea oamenilor când tot ce aud e „nu se poate".

Soluţia, din păcate, nu mai e decât la cei din magistratură care de data asta trebuie să convingă nu doar politicul, ci şi cetăţenii, că îşi înţeleg rolul. Nu doar rolul lor ca breaslă, ci rolul lor în societate. CE NU SE POATE e ca toată lumea să trăiască consecinţele unei crize bugetare grave şi doar unii să nu o simtă deloc pentru simplul fapt că la ei e ciocanul.

Sper, din toată inima, ca acest sistem să aibă raţiunea de a înţelege că avem nevoie de el rezonabil, orientat către societate, aducându-ne ca aliaţi, nu burzuluindu-se la noi că nu înţelegem cât de greu le e. La tăţi ni-i greu. Şi, uneori, când le-a fost greu, o parte din societate chiar i-a înţeles şi susţinut. E timpul să dea înapoi. Şi să ne explice cum e cel mai bine să facem asta, astfel încât să avem o şansă la o justiţie independentă, dar nu ruptă de societate.