Expert îl acuză pe Simion că încearcă să ajute Rusia să câştige alegerile din R. Moldova: Are nişte poliţe de plătit pentru susţinerea primită

Călin Georgescu şi George Simion
Loredana Diacu
29.07.2025

George Simion este un unionist fals, de fapt face jocul Rusiei. "Dacă anterior puteam să avem bănuieli că o făcea din poziţia de idiot util, acum nu mai putem bănui acest lucru", acuză Valeriu Paşa, preşedintele Watchdog.md, într-un interviu acordat Epoch Times, în condiţiile în care la conferinţa MEGA ("Make Europe Great Again") organizată de AUR la Chişinău a fost invitată şi Victoria Furtună, preşedinta Partidului "Moldova Mare".

Furtună este, potrivit presei din R. Moldova, susţinută masiv de "gruparea criminală Şor". Ea cere ruperea din trupul României a regiunii Moldova şi repetă tezele mincinoase ale Rusiei privind limba şi identitatea moldovenească a cetăţenilor R. Moldova.

Întrebat cum vede această asociere pe faţă, având în vedere faptul că George Simion s-a prezentat întotdeauna drept un unionist, Paşa opinează că, pe de o parte, Simion are de plătit nota pentru susţinerea pro-ruşilor de care a beneficiat în campanie şi, pe de altă parte, vrea să se răzbune pe Maia Sandu, despre care el crede că l-a ajutat pe Nicuşor Dan să câştige alegerile. "Plus, e o ură viscerală faţă de moldovenii cu cetăţenie română care au votat masiv împotriva lui George Simion nu doar în ţară, dar şi în diaspora", afirmă Valeriu Paşa.

Redăm interviul:

Reporter: Cum vedeţi prezenţa Victoriei Furtună la o conferinţă a unui partid care se prezintă ca unionist?

Valeriu Paşa: O văd absolut firească, pentru că ăştia sunt nişte unionişti falşi, de fapt sunt nişte pro-ruşi şi este firesc să fie cu alţi pro-ruşi alături. Nu este prima cooperare, să o numim aşa, dar de fapt consider că sunt ghidaţi din acelaşi centru de la Moscova.

Am văzut şi cum coordonatorii de PR ai lui George Simion veneau aici să lucreze pentru Victoria Furtună, vedem cum îşi coordonează toate mesajele şi nu vorbim aici doar de George Simion.

Este ceva mult mai profund care se întâmplă în România, o întreagă mişcare care s-a activizat atât pentru a încerca să deturneze victoria lui Nicuşor Dan şi reformele atât de necesare în România, dar şi să ajute Rusia să câştige aici, la Chişinău. Nu vorbim aici doar de AUR şi George Simion, vorbim şi despre televiziunile acestor fugari precum Sebastian Ghiţă, vorbim despre politicieni precum Victor Ponta, care ajută politicieni pro-ruşi de aici, cum este Ivan Ceban. Deci e un fenomen mult mai amplu.

Reporter: Dar este foarte pe faţă chestia asta şi strică imaginea de unionişti pe care s-a fondat practic AUR. George Simion a apărut în spaţiul public ca activist unionist iar în ultima vreme încearcă, la nivel de declaraţii, să se dezică de eticheta de pro-rus. El a negat permanent că ar susţine Rusia, că l-ar susţine pe Putin, şi acum, iată, la conferinţa lor, ditamai politiciana pro-rusă.

Valeriu Paşa: În primul rând, cred că are nişte poliţe de plătit pentru susţinerea pe care a primit-o de la pro-ruşi, în primul rând de la Călin Georgescu, în campania electorală. În paralel, este ghidat de această sete de răzbunare, pentru că ei chiar cred în această teorie a conspiraţiei, precum că, vezi tu, Maia Sandu nu pur şi simplu l-a susţinut pe Nicuşor Dan, ei chiar cred când zic că s-au falsificat alegerile sau alte prostii. Plus, e o ură viscerală faţă de moldovenii cu cetăţenie română care au votat masiv împotriva lui George Simion nu doar în ţară, dar şi în diaspora. Gândiţi-vă doar la faptul că, practic, în toate ţările, George Simion a acumulat în turul 2 un procent mai mic decât în primul tur, şi s-a întâmplat, în primul rând, în ţările cu comunităţi mari de basarabeni, care l-au citit pe George Simion mai de mult, că este un unionist fals, de fapt face jocul Rusiei.

Dacă anterior puteam să avem bănuieli că o făcea din poziţia de idiot util, acum nu mai putem bănui acest lucru. Este absolut conştient. El crede că nu mai are ce pierde dacă o să mai fie suplimentar acuzat că este un pro-rus. Probabil i s-a promis că dacă ajung aici pro-ruşii la guvernare vor face tot posibilul pentru a nu mai permite un vot masiv al basarabenilor. Un lucru greu de asigurat, pentru că marea majoritate a basarabenilor nu votează aici, în Republica Moldova, la alegerile din România, ci votează în Occident, în diaspora. Dar aşa înţelege el lucrurile.

Respectiv, nu este absolut nimic surprinzător să-i vedem pe aceşti extremişti din toată Europa alături de George Simion şi de ruşi. Pentru că, de fapt, sunt împreună de mult timp. Acest Brian Brown, cum îi spune, este un asociat al oligarhului putinist Malofeev, care este un fascist rus pe faţă. Din nou, lucrurile astea nu trebuie să ne surprindă. Trebuie să nu mai gândim de mult în clişeele acestea că Rusia neapărat înseamnă ceva antifascist. Nu, Rusia este un regim fascist şi este absolut firesc să susţină neofasciştii de peste tot.

Reporter: Cum vedeţi faptul că mai multor politicieni din Europa şi SUA care urmau să participe la conferinţa Make Europe Great Again nu li s-a permis intrarea în R. Moldova?

Valeriu Paşa: Nu ştiu dacă a fost decizia Maiei Sandu. Nu neapărat o văd ca o mişcare bine gândită politic această interdicţie, pentru că mai curând i-a ajutat să-şi facă PR, să facă scandal, să se victimizeze. Altfel ar fi trecut... Mă rog, despre ce ar fi vorbit la această conferinţă? Ar fi vorbit despre cum îşi dau mâna pe faţă pretinşi buni români cu fasciştii lui Putin, cum stă pretinsul naţionalist român Simion, prin oamenii săi, alături de una care declară că România trebuie să piardă Moldova de peste Prut. Pentru că Victoria Furtună are drept ideologie revizionismul teritorial, care înseamnă decuplarea Moldovei istorice de la România şi pretenţii teritoriale la adresa Ucrainei, evident. Adică repetă naraţiunile Kremlinului.

Cum se pupă asta cu pretinsul naţionalism al lui Simion şi alţii care au venit acolo, al lui Dan Dungaciu şi domnul Peiu şi alţi naţionalişti de mucava, să răspundă cetăţenii din România.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor