"Excelenţa sa" Vlasov, achitat în primă instanţă

Acuzat că a dat mită pentru a-şi trece în subordine Registrul Comerţului, Mihail Vlasov a fost achitat în primă instanţă.
Mihail Vlasov (Captură Youtube)
Ana Ion
04.04.2016

Fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihail Vlasov, a fost achitat de primă instanţă. Acuzat că ar fi dat mită astfel încât Registrul Comerţului să treacă în subordinea instituţiei pe care o conducea, Vlasov a fost trimis în judecată de DNA în iunie 2015.

Potrivit România Liberă, decizia a fost dată de judecătoarea Adriana Băjan, sancţionată disciplinar de CSM întrucât a uitat sa se pronunţe pe starea de arest a unui inculpat. Băjan este buna prietenă a judecătoarei Viorica Costiniu, iar ambele s-au mai remacat în 2013 prin presiunile făcute printre judecătorii de la CAB să voteze revocarea Alinei Ghica din CSM, arată sursa citată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt

"La data de 26 februarie 2013, inculpatul Mihail Vlasov, în calitate de preşedinte al Colegiului de Conducere al CCIR, i-a solicitat unui membru al Parlamentului României (deputat) să îi susţină interesele prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat "Lege privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului".

Solicitarea a fost formulată în contextul demersurilor inculpatului de a influenţa adoptarea unui act normativ prin care CCIR să poată prelua Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Scopul determinant al acestui demers legislativ îl reprezenta controlarea veniturilor obţinute din activitatea desfăşurată de Registrul Comerţului.

În schimbul susţinerii proiectului de lege, Vlasov Mihail, în calitatea sa de preşedinte al Colegiului de conducere al Camerei Naţionale, i-a promis deputatului respectiv, la cererea acestuia, că îl va numi în funcţia de arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR.

Deputatul respectiv era membru în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, comisie permanentă competentă să avizeze propunerile legislative, înainte ca acestea să fie supuse votului în plen.

În baza înţelegerii anterioare, inculpatul Mihail Vlasov a pus pe ordinea de zi a şedinţei din data de 6 martie 2013 a Colegiului de conducere al CCIR cererea deputatului de acordare a funcţiei de arbitru, a supus votului membrilor colegiului şi a votat alături de aceştia numirea deputatului respectiv în funcţia de arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR.

În rechizitoriu se arată că numirea în funcţia de arbitru se făcea la propunerea preşedintelui Colegiului de Conducere al CCIR, deţinută de Mihail Vlasov, în baza depunerii unui dosar ce cuprindea documente relevante şi în urma adoptării unei decizii de către Colegiul de Conducere al CCIR, de asemenea condus de inculpatul Mihail Vlasov, acesta având o mare influenţă asupra celorlalţi membri, care aprobau propunerile preşedintelui, fără a solicita lămuriri sau a formula obiecţiuni".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor