Evgheni Şevciuc a reglementat activitatea pacifictarilor transnistreni
alte articole
Deplasarea contingentului militar al forţelor de menţinere a păcii (CMFMP) al Transnistriei "peste frontiera de stat a RMN" va avea loc într-un mod anumit, conform anexei la regulamentul "privind bazele formării şi ale activităţii grupului de observatori militari şi CMFMP pentru RMN". Astfel prevede decretul semnat de preşedintele tiraspolean, Evgheni Şevciuc, privind modificarea decretului din anul 2001 şi regulamentul nou, care însă nu a fost făcut public ci este "pentru uz de serviciu".
În regulament se spune că sub aspect militar-administrativ, CMFMP este subordonat ministerului apărării al Transnistriei şi că acesta îl transmite pentru îndeplinirea sarcinilor de menţinere a păcii în subordonarea operativă directă a Comandamentului Militar Consolidat.
"Amplasarea contingentului şi utilizarea acestuia pentru asigurarea regimului de încetare a focului şi de securitate în zona conflictului armat se efectuează în conformitate cu deciziile Comisiei Unificate de Control (CUC) pe bază de consens. Componenţa generală, numerică şi structura organizatorică de state a contingentului militar sunt stabilite prin decizia CUC", se specifică în document.
Între sarcinile CMFMP se numără participarea la eforturile comune de asigurare a regimului de încetare completă a focului, contracararea activităţii şi desfiinţarea formaţiunilor armate, necontrolate de părţile participante la rezolvarea conflictului, dar şi "sprijinirea organelor de drept ale RMN în instituirea şi menţinerea ordinii de drept şi în combaterea crimei în Zona de Securitate şi teritoriile adiacente".
CUC va adopta prin consens deciziile de deplasare a CMFMP în cazul în care formaţiuni armate necontrolate vor destabiliza situaţia în Zona de Securitate. CUC şi Comandamentul Militar Consolidat întreprind toate măsurile pentru asigurarea disciplinei şi ordinii în efectivul CMFMP, dar "în conformitate cu actele juridice normative ale RMN".
Mai multe incidente cu implicarea pacificatorilor transnistreni au avut loc în Zona de Securitate, în ultima perioadă. În particular, Tiraspolul a încercat să instaleze un punct de control lângă localitatea moldovenească Varniţa. Situaţia a generat într-un conflict între localnici, iar vagoanele instalate au fost demontate, scrie ”Infotag”