În Moldova este marcată Ziua Pacificatorului ONU

Epoch Times România
29.05.2013

Cu acest prilej vor fi organizate un şir de manifestaţi cu caracter informaţional, printre care - conferinţa "Republica Moldova în condiţiile arhitecturii de securitate internaţională. ONU - eforturi comune pentru pace". La ceremonia de inaugurare a Zilei Pacificatorului ONU, care s-a desfăşurat, miercuri, la Ministerul Apărării, a participat prim-ministrul interimar Iurie Leancă, ataşaţi militari acreditaţi la Chişinău şi militari ai Armatei Naţionale, care au participat în misiuni sub egida ONU în calitate de observatori militari.

Consilierul ministrului Apărării, Valeriu Rusu a comunicat că Acordul cu privire la acceptul Moldovei de a participa la operaţiile sub egida ONU a fost semnat pe 23 aprilie 2003. "În ultimii 10 ani, şase contingente de genişti şi medici moldoveni au fost în Irak unde au deminat teritorii şi au acordat populaţiei asistenţă medicală. 77 de ofiţeri au servit în calitate de observatori în aşa ţări africane precum Sudan, Liberia, Coasta de Fildeş" unde se desfăşoară operaţiunile de pacificare ale ONU.

Acum, opt pacificatori moldoveni se află în Africa şi pentru prima dată, avem câte un ofiţer în Kosovo şi la sediul ONU din New-York", a subliniat el. Anterior, ministrul în exerciţiu al Apărării a comunicat că întotdeauna s-a pronunţat pentru participarea Moldovei în operaţiunile de pacificare la nivel internaţional sub egida ONU.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor