Eurosfat: România nu va adera la zona euro în 2015
alte articole
Majoritatea economiştilor români prezenţi la atelierul “Este aderarea României la zona euro încă de actualitate?” din cadrul Eurosfat, au subliniat că ţinta stabilită de guvern este nerealistă. În plus, nu doar că România nu este pregătită să facă faţă concurenţei acerbe din eurozonă, dar şi aceasta trebuie să se reformeze şi să devină o adevărată uniune monetară pentru ca să nu se ajungă la noi crize.
Eurosfat este un forum al cetăţenilor, al societăţii civile şi al oamenilor politici menit să pună în discuţie perspectivele României ca stat membru al Uniunii Europene, dar şi viitorul acesteia. Iniţiat de Europuls, o organizaţie înfiinţată de tineri profesionişti români ce are scopul de a promova procesul de integrare europeană în România, evenimentul care a avut loc ieri la Palatul Parlamentului s-a desfăşurat sub patronajul Camerei Deputaţilor din România, al Preşedinţiei Irlandeze a Consiliului Uniunii Europene şi al Ministerului Afacerilor Externe. De asemenea, Eurosfat este susţinut de Comisia Europeană în cadrul Anului European al Cetăţenilor 2013 şi beneficiază de sprijinul Ambasadei Olandei în România, al Fundaţiei Friedrich-Ebert-Stiftung din România, al Fundaţiei Charles Leopold Mayer şi al think-tank-ului Notre Europe - Institutul Jacques Delors.
La prima ediţie a Eurosfat au participat Comisarul European pentru Agricultură, Dacian Cioloş, Membri ai Parlamentului European români şi străini, demnitari din alte State Membre ale UE, Membri ai Parlamentului României, Miniştri şi înalţi funcţionari din administraţia românească, înalţi funcţionari ai Comisiei Europene, specialişti români şi străini în afaceri europene.
În sesiunea plenară introductivă, comisarul român Dacian Cioloş, a reamintit că „Europa este un proiect care a adus multe beneficii pe care acum le trecem prea uşor cu vederea. Pacea este una dintre acestea şi nu întâmplător Premiul Nobel pentru Pace a venit acum când se pun multe întrebări legate de viitor”. În opinia sa, „e nevoie de o Europa a tinerei generaţii obişnuită cu mobilitatea iar clasa politică din România trebuie să vină cu idei, cu critici constructive pentru că dacă criticile la adresa Europei se opresc la argumente populiste pentru câştigarea de voturi, pe termen lung tot noi vom pierde pentru că nu putem construi Europa doar cu critici şi penalizări”. Cioloş consideră că România are nevoie de un nou proiect pe termen mediu în UE.
Mai aplicat s-a discutat în cadrul atelierului legat de aderarea României la zona euro. Economiştii invitaţi au încercat să răspundă la câteva întrebări importante: Mai este aderarea României la euro încă de actualitate? În ce zonă euro vrea România să se integreze? Ar trebui să se reformeze aceasta înainte? Ce orizont de timp realist şi-ar putea stabili Bucureştiul pentru realizarea acestui obiectiv?
Fostul ministru de finanţe şi profesor la SNSPA, Daniel Dăianu a arătat că aderarea României la zona euro la începutul lui 2015 nu este o ţintă realistă „din cauza slăbiciunilor structurale ale economiei româneşti şi în lipsa reformării zonei euro”. În opinia sa, „geopolitica se întoarce pentru că atunci când euro a fost creat s-au împletit economicul şi politicul şi a primat politicul. Acum economicul se răzbună pentru că există mari deficienţe de structură, de design în zona euro”. În prezent, eurozona nu este o adevărată uniune monetară cu transferuri fiscale aşa cum este Germania federală sau SUA, cu instrumente de intervenţie, cu un buget propriu şi cu un mecanism de amortizare a şocurilor financiare. Potrivit lui Dăianu, criteriile de la Maastricht au fost insuficiente iar România ar trebui să depăşească decalaje foarte mari într-o perioadă scurtă pentru a adera în 2015. În plus, o intrare rapidă a României în eurozonă, fără rezolvarea crizei actuale şi a problemelor de structură ale acesteia, ar fi imprudentă în opinia fostului ministru de finanţe.
Pe de altă parte, realitatea formării unui nucleu dur al UE de state pregătite pentru mai multă integrare determină statele mai puţin pregătite să facă eforturi pentru a se alătura mai repede acestora pentru a evita decuplarea şi Europa cu două viteze. Letonia şi Lituania, care practică regimul consiliului monetar (ce leagă fix paritatea monedei naţionale de euro) fac eforturi să adere pe un “fast track”, pentru că au trecut prin ajustări macroeconomice de amploare şi consideră că sunt pregătite. Polonia în schimb stă în expectativă iar Cehia, care întruneşte cel mai bine condiţiile de aderare, preferă regimul de independenţă al politicii sale monetare şi de curs de schimb. Nici Ungaria nu se grăbeşte cu aderarea la euro.
În opinia lui Dăianu, chiar dacă se ajunge până la urmă la o uniune monetară autentică în cadrul eurozonei, „pentru România este degeaba dacă se integrează, dar nu are credibilitate economică”. „O economie dacă nu are robusteţe şi rezilienţă se sufocă într-o uniune care nu e autentic monetară, iar devalorizarea monedei nu este o soluţie”.
La rândul său, Eugen Andreescu, cercetător senior la Institutul de Economie Mondială din cadrul Academiei Române, consideră că dorinţa politică este insuficientă pentru a intra în zona euro. “Nu este vorba despre o opţiune politică, ci despre una economică. Competiţia este extrem de dură între statele eurozonei şi solidaritatea nu funcţionează”, atrage atenţia Andreescu, care dă exemplul Uniunii monetare latine şi uniunii scandinave care s-au prăbuşit din cauza divergenţelor legate de dezvoltare. În opinia să, o monedă comună trebuie să aibă un rol neutru pentru toate statele. În cazul euro însă „Germania a fost câştigătorul net de pe urma monedei şi au fost foarte mulţi perdanţi”.
Varianta realist-optimistă pe care o vede Socol este că România va intra în zona euro în orizontul 2018-2020 pentru ca ţara noastră „nu deţine încă instrumente alternative de stabilizare, capabile să înlocuiască instrumentul curs de schimb, pe care îl pierde odată cu intrarea în zona euro. Nici din punct de vedere al structurii economiei, flexibilităţii salariilor, mobilităţii factorilor de producţie, convergenţei ciclurilor de afaceri, integrării pieţelor financiare, similarităţii ciclurilor, d
Eurozona a fost o construcţie doar pentru vreme bună deşi discrepanţele din interiorul ei au fost anunţate profetic de fostul cancelar german Gerhard Schroeder care întreba retoric „ce vom face atunci când nu se va mai putea face devalorizarea monedelor iar Germania va domina Europa din punct de vedere al producţiei?”. Andreescu a subliniat că pe lângă alte ajustări şi o productivitate şi competitivitate puternică, Germania şi-a flexibilizat atât de mult piaţa muncii încât a avut cea mai mică creştere de salarii din zona euro astfel încât „este foarte greu să rezişti într-o competiţie cu Germania”.
Cercetătorul a criticat şi austeritatea impusă de Merkel statelor puternic îndatorate din zona euro pe motiv că „o ţară ca Grecia nu poate fi tratată ca o companie privată care poate da faliment”. Cât despre aderarea României la euro, Andreescu crede că România nu este pregătită să-şi asume o ţintă realistă.
Aura Socol, lector la ASE, susţine în schimb că este nevoie de o „evaluare realistă a economiei româneşti care să depăşească criteriile Tratatului de la Maastricht şi de o convergenţă reală, nu doar nominală”. În opinia ei, accentul ar trebui pus pe măsurile necesare ca economia românească să facă faţă după ce intrăm în zona euro. Socol consideră că păstrarea limitei de 3% a deficitului bugetar nu este suficientă, după cum „nici limitarea soldului structural nu este suficientă pentru evaluarea politicii fiscale”.
Varianta realist-optimistă pe care o vede Socol este că România va intra în zona euro în orizontul 2018-2020 pentru ca ţara noastră „nu deţine încă instrumente alternative de stabilizare, capabile să înlocuiască instrumentul curs de schimb, pe care îl pierde odată cu intrarea în zona euro. Nici din punct de vedere al structurii economiei, flexibilităţii salariilor, mobilităţii factorilor de producţie, convergenţei ciclurilor de afaceri, integrării pieţelor financiare, similarităţii ciclurilor, dar nici din punct de vedere al mecanismelor de stabilizare fiscală automată”.
Mai pesimist, economistul independent Florin Câţu a susţinut că „România nu este şi nu va fi pregătită să adere la zona euro nici peste 10 ani, dar dacă intrăm mâine în eurozonă aşa cum este acum, nu va fi bine pentru noi”. În opinia sa, zona euro este în prezent un proiect politic şi nu o adevărată uniune monetară. Totuşi economistul consideră că obiectivul aderării la euro trebuie folosit pentru a forţa clasa politică din România să restructureze economia, să facă reformele necesare. „Problema este că noi n-am mai avut niciun obiectiv după intrarea în UE iar clasa politică nu mai poate fi determinată să reformeze nimic”, a concluzionat Câţu.
La rândul său, directorul general adjunct al Eureko Pensii România, Radu Crăciun, susţine că în cazul zonei euro se poate vorbi despre un eşec pentru că integrarea politicilor fiscale şi a pieţelor de muncă nu s-a produs. „Sunt diferenţe de cultură iar soluţiile sunt naţionale, nu europene. E de vină Germania sau guvernele naţionale care au avut politici financiare nesustenabile?”, întreabă retoric Crăciun. Economistul se întreabă şi în ce măsură se mai justifică euro-izarea economiei româneşti dacă aderarea la UE se amână.
