Euroscepticii germani ameninţă cu “Dexit” dacă Parlamentul UE nu este înlocuit
alte articole
Euroscepticii germani ar putea face presiuni ca ţara să iasă din UE până în 2024 dacă blocul nu este “schimbat în întregime” după alegerile pentru Parlamentul European, potrivit Express.co.uk.
Partidul de dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) s-a angajat să producă “Dexit”-ul dacă UE nu poate iniţia “reforme fundamentale” în următoarea perioadă legislativă 2019 - 2024. În timp ce ieşirea Germaniei din Uniunea Europeană ar trebui văzută ca o “ultimă opţiune”, mişcarea eurosceptică, care este în creştere, încearcă să implementeze o serie de schimbări radicale în cadrul blocului. Una dintre reforme prevede înlocuirea Parlamentului European şi a celor 751 de europarlamentari cu o “Adunare Europeană” formată din doar 100 de delegaţi.
Noii politicieni UE vor fi nominalizaţi de parlamentele naţionale pe anumite criterii, acest lucru însemnând anularea alegerilor europene.
În cazul în care reformele nu sunt implementate, AfD consideră că este necesar să ia în calcul "retragerea Germaniei sau desfiinţarea ordonată a Uniunii Europene şi crearea unei noi comunităţi economice şi de interese europene”.
Potrivit partidului, cei 44.000 de oficiali UE şi cei 11.000 de funcţionari costă peste 8 miliarde de euro pe an – 4.000 dintre oficiali câştigă peste 290.000 de euro pe an, adică mai mult decât salariul cancelarului german Angela Merkel.
De asemenea, în cadrul schimbărilor pe care le urmăreşte, AfD ia în considerare renunţarea la moneda euro ca monedă unică a Uniunii şi la renunţarea obiectivelor blocului în ceea ce priveşte schimbarea climatului
Euroscepticii lucrează în prezent la unificarea partidelor de dreapta din Parlamentul European.
Potrivit analiştilor electorali de la Europe Elects, partidul AfD, care în prezent se află în grupul EFDD al lui Nigel Farage, ar putea deveni cel de-al doilea grup ca mărime prin atragerea colegilor de dreapta din ECR şi ENF.
Previziunile din sondaje arată că grupul ar putea câştiga 161 de locuri în Parlamentul European, aflându-se la doar 17 locuri distanţă de a deveni cea mai mare şi mai puternică echipă de europarlamentari.
Vicepremierul italian Matteo Salvini, care este reprezentant al ENF, şi fostul premier polonez influent Jaroslaw Kaczynski, care reprezintă ECR, deja s-au întâlnit pentru a discuta despre un potenţial pact de unificare.
În ultimii câţiva ani, AfD a obţinut multe voturi în Germania, la nivel local şi naţional, şi în prezent conduce cel de-al treilea grup din Bundestag.
Partidele coaliţiei Angelei Merkel au suferit o serie de rezultate dezastruoase în alegerile regionale din landurile Bavaria şi Hesse în 2018, deoarece alegătorii s-au îndreptat spre AfD şi Partidul Verzilor.
Într-un interval de două săptămâni, partidul CDU al cancelarului Merkel a pierdut 11 procente în Hesse ajungând la 27%, acesta fiind cel mai slab rezultat înregistrat acolo începând din 1966.
Şi sprijinul pentru partenerul său din Bavaria, CSU, a scăzut anul trecut cu peste 10 procente de la precedentele alegeri din 2013.