ETR a anticipat corect: a început “războiul” la nivel local
alte articole
La Braşov, 14 consilieri locali din alianţa Uniunea Social Liberală (USL) – Partidul Poporului Dan Diaconescu (PPDD) au convocat o şedinţă extraordinară pentru a dezbate şi adopta un proiect de hotărâre privind modificarea organigramei aparatului de specialitate din subordinea primarului George Scripcaru – ales pe listele Partidului Democrat Liberal (PDL) -, cu scopul restrângerii atribuţiilor acestuia. Conform noii organigrame, urma sa fie înfiinţat un post de director general (atribuit PPDD) care să monitorizeze Direcţia Generală Economică, Relaţii Externe şi Gestionarea Patrimoniului - şi această diecţie fiind nou înfiinţată - iar celor doi viceprimari să le revină mai multe atribuţii, în acest sens ei urmând să preia o parte din direcţiile şi serviciile cheie coordonate până acum de primar. „Una dintre atribuţiile Consiliului Local este de a organiza aparatul de specialitate al primarului. Prin noua organigramă dorim să eficientizăm activitatea administraţiei locale şi a instituţiilor şi regiilor din subordinea Primăriei Braşov. Prin aceste atribuţii vor exista pârghii de control asupra cheltuirii banului public şi va exista transparenţă în cheltuirea banilor. Astfel, Consiliul Local va avea putere de decizie în ceea ce priveşte cheltuirea unor sume mari de bani de la buget“, a precizat consilierul local PPDD Adina Durbacă.
Deciziile Consiliului Local nu au fost considerate viabile de către Prefectură, juriştii considerând că atribuţiile primarului sunt restrânse artificial. Astfel, juriştii Prefecturii au decis respingerea hotărârii Consiliului Local Braşov prin care primarului George Scripcaru îi sunt retrase o serie de atribuţii – care nu pot fi nici măcar delegate – şi transferate viceprimarilor şi unui director general.
Alături de consilierii PDL, printre cei indignaţi de decizia noii alianţe USL-PPDD se află consilierii locali ai Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR). Ei spun că sunt gata să lucreze transparent şi constructiv pentru binele braşovenilor, dar că nu vor accepta metodele pe care vor să le impună consilierii actualei majorităţi. „Nu suntem de acord cu acţiuni de forţă unde nu putem vedea care sunt intenţiile adevărate. Nouă nu ni se pare că schimbarea organigramei era o chestiune care prezenta atât de multă urgenţă şi, o spunem foarte clar, nu credem că pentru a oferi o funcţie unui om trebuie să acţionezi în forţă şi în dispreţul legii“, a declarat Werner Braun. El a precizat că cei doi consilieri FDGR nu vor fi niciun moment o maşină de vot care să ridice mâna la tot ceea ce propun unii sau alţii, în funcţie de interesele lor proprii. „Noi avem o responsabilitate faţă de cei aproape 10.000 de braşoveni care ne-au acordat votul lor, suntem gata să ne asumăm această responsabilitate, fără a ne bate joc de mandatul primit de la braşoveni. Ceea ce s-a întâmplat este îngrijorător. Noi vrem să se respecte legea şi să lucrăm transparent, nu să primim răspunsuri precum că «legea nu contează când există o voinţă politic㻓, a mai spus Braun. „Facem apel la toate forţele politice din Braşov să nu încerce să mute războiul de la nivel central şi la Braşov, noi trebuie să lucrăm împreună pentru binele braşovenilor“, a încheiat consilierul FDGR.
Primarul Braşovului, George Scripcaru – unul dintre cei mai vechi membri ai democraţilor, înscris în partid din 1992 -, a câştigat cel de-al treilea mandat consecutiv de edil, în urma ultimului scrutin obţinând 44,29% din voturi. În ceea ce priveşte Consiliul Local, USL a obţinut 12 mandate, urmat de PDL, cu 9 mandate, FDGR, PPDD şi UDMR – fiecare câte 2 mandate. În urma alegerilor, alianţa USL-PPDD are majoritatea în Consiliu.
Facem apel la toate forţele politice din Braşov să nu încerce să mute războiul de la nivel central şi la Braşov, noi trebuie să lucrăm împreună pentru binele braşovenilor
*
În urmă cu câteva săptămâni, Epoch Times România a anticipat că “războiul” Băsescu – Ponta – Antonescu, de la nivel central, se va muta în scurt timp la nivel local, acolo unde primarii PDL nu sunt susţinuţi şi de o majoritate în Consiliul Local. De asemenea, ETR a anticipat şi deschiderea unor lupte locale între Consiliul Judeţean (unde USL are, în cele mai multe cazuri, şefia) şi cei câţiva primari PDL care mai conduc municipiile reşedinţă de judeţ, lucru confirmat deja la Cluj sau Dâmboviţa.