Emil Boc: Constituţia României are aceeasi valabilitate si la Bucuresti, Constanţa, Miercurea Ciuc sau Botosani
Preşedintele PDL, premierul Emil Boc, a declarat sâmbătă, la Miercurea Ciuc, că legea fundamentală a ţării are aceeaşi valabilitate oriunde în România.
Premierul a făcut referire la actul de spânzurare a unei păpuşi cu chipul lui Avram Iancu, făcut în luna martie de Csibi Barna, funcţionar la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Harghita.
"Constituţia României are aceeaşi valabilitate şi la Bucureşti, Constanţa, Miercurea Ciuc, Botoşani sau în altă parte. Ea trebuie respectată oriunde în România, iar excese de genul Csibi Barna trebuie sancţionate de autorităţile statului, indiferent unde s-ar întâmpla. Am fost la fel de afectat ca oricare dintre dumneavostră de un asemenea gest", a afirmat preşedintele PDL.
El a adăugat că legea trebuie să-i tragă la răspundere pe cei vinovaţi, subliniind că aceasta este treaba autorităţilor şi nu a politicienilor.
"Legea să-i tragă la răspundere pe cei vinovaţi, este treaba autorităţilor şi nu a politicienilor, pentru că acesta este statul de drept. (...) Acolo unde politicul se amestecă în treaba autorităţilor nu mai putem vorbi de un stat de drept. (...) Vă asigur că nu există nimic altceva decât slujirea interesului naţional, respectarea legilor ţării şi Constituţiei în actul de guvernare", a conchis premierul.
Emil Boc a participat, sâmbătă, la conferinţa de alegeri a PDL Harghita, alături de secretarul general Vasile Blaga, de vicepreşedinţii Ion Oltean şi George Scripcaru şi de ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme.