Este oficial, mercenarul Horaţiu Potra, fiul său şi un nepot au fost arestaţi în Dubai


Este oficial, mercenarul Horaţiu Potra, fiul său şi un nepot de-al lui au fost arestaţi în Dubai, a anunţat Ministerul Justiţiei. Autorităţile poartă acum discuţii pentru extrădarea în România a celor trei.
„Astăzi, 29 septembrie, la vârful Ministerului Justiţiei au fost purtate discuţii, prin intermediul unei videoconferinţe, cu autorităţile omolog din Emiratele Arabe Unite.
În cadrul acestor discuţii, autorităţile din Emiratele Arabe Unite au confirmat arestarea, la solicitarea statului român, a cetăţenilor români P.H., P.A.C. şi P.D., aflaţi pe teritoriul acestui stat, persoanele în cauză fiind şi în prezent în custodia acestora, în vederea parcurgerii procedurilor judiciare de extrădare.
În acest mod, a fost confirmat succesul înregistrat de Ministerul Justiţiei, în cooperare cu celelalte autorităţi române implicate în a obţine punerea în executare a mandatului de arestare, în cadrul procedurilor de cooperare judiciară, cu privire la cele 3 persoane”, se arată într-un comunicat de presă transmis de ministerul de resort.
Potrivit sursei citate, nu pot fi comunicate informaţii detaliate cu privire la aceste proceduri, pentru a nu dăuna obiectivului final, respectiv extrădarea celor trei.
„De asemenea, în cadrul videoconferinţei, s-au purtat discuţii despre continuarea negocierilor pentru viitoarele tratate privind asistenţa judiciară internaţională în materie penală şi extrădarea”, se mai precizează în comunicat.
Context
Reamintim că Horaţiu Potra, Călin Georgescu şi 20 dintre mercenarii lui Potra au fost trimişi în judecată într-un dosar în care sunt acuzaţi de tentativă de lovitură de stat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept şi instigare publică.
În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în condiţiile în care alegerile prezidenţiale din 2024 au fost anulate, în dimineaţa zilei de 7 decembrie 2024, între orele 10:51 - 12:01, primul inculpat (Călin Georgescu n.r.), fost candidat la respectivele alegeri, s-a întâlnit pe raza localităţii Ciolpani, jud. Ilfov, în incinta unui centru de echitaţie, în condiţii de clandestinitate, cu cel de-al doilea inculpat, Horaţiu Potra.
Potrivit procurorilor, cei doi au pus în discuţie un plan conform căruia al doilea inculpat (Potra n.r.), împreună cu persoane din cercul său relaţional, cu pregătire militară sau capacităţi operative specifice pregătirii militare, urmau să desfăşoare în data de 8 decembrie 2024 în municipiul Bucureşti, în contextul unor acţiuni de protest, acţiuni violente cu caracter subversiv, cu rol de deturnare a caracterului paşnic al acţiunilor de protest în manifestaţii caracterizate prin violenţă. Strategia urmărea, prin contagiune emoţională şi comportamentală dublată de manipularea emoţiilor colective, în contextul unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituţionale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat.
În urmă cu două săptămâni, procurorul general al României, Alex Florenţa, anunţa într-o conferinţă de presă că şeful mercenarilor Horaţiu Potra - un apropiat al fostului prezidenţiabil pro-rus Călin Georgescu - ar fi cerut azil în Rusia.
Citiți și Procurorul general iese cu dezvăluiri: Horaţiu Potra face demersuri pentru a obţine azil în Rusia
„Probe concrete (privind locul unde se află Horaţiu Potra - n.r.), pentru a se putea solicita, în momentul de faţă, statului respectiv unde se află extrădarea sa în România în baza mandatului internaţional de arestare, nu avem. Avem indicii.
Ce vă mai pot spune în schimb este că există date certe de la organele de anchetă că în acest moment Horaţiu Potra face demersuri către autorităţile din Rusia pentru a obţine azil în Rusia. A rezultat din anumite elemente probatorii faptul că face astfel de demersuri”, a declarat procurorul general la acel moment.