Judecătorii clujeni au dispus confiscarea sumei de 2,6 milioane lei de la Cătălin Cherecheş

Cătălin Cherecheş (Facebook)
Loredana Diacu
29.09.2025
Cătălin Cherecheş (Facebook)
Loredana Diacu
29.09.2025

Curtea de Apel Cluj a hotărât, luni, confiscarea sumei de 2,6 milioane de lei de la fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, sumă considerată avere nejustificată, scrie Agerpres.

Potrivit deciziei instanţei, „se constată că persoana cercetată, Cherecheş Cătălin, a dobândit nejustificat suma de 2.685.708,31 lei şi, în consecinţă, este obligată la plata acesteia către statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii”. Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Hotărârea vine după şase ani de procese, declanşate în urma unui raport al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), care a stabilit, în 2019, că fostul edil nu poate justifica diferenţe în valoare de peste 2,6 milioane de lei între averea dobândită şi veniturile declarate.

În 2021, Curtea de Apel Cluj a dispus confiscarea sumei respective, însă, doi ani mai târziu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare. Luni, 29 septembrie 2025, aceeaşi instanţă a pronunţat din nou măsura confiscării.

Între timp, Cătălin Cherecheş execută o pedeapsă de 5 ani de închisoare pentru luare de mită, fiind închis din noiembrie 2023.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor