Elveţia va dubla, în următorii patru ani, volumul asistenţei financiare acordată Moldovei

Elveţia va dubla, în următorii patru ani, volumul asistenţei financiare acordată Republicii Moldova. Finanţările vor creşte „considerabil, până la 46 milioane de euro”, faţă de 24 mln de euro investite în proiecte moldo-elveţiene în anii 2010-2013, informează Moldpres.
(Sean Gallup / Getty Images)
Ana Chitoroagă
09.04.2014

Elveţia va dubla, în următorii patru ani, volumul asistenţei financiare acordată Republicii Moldova. Finanţările vor creşte „considerabil, până la 46 milioane de euro”, faţă de 24 mln de euro investite în proiecte moldo-elveţiene în anii 2010-2013, informează Moldpres.

Ocrotirea sănătăţii şi asigurarea cu apă potabilă sunt domeniile prioritare de cooperare între Elveţia şi Republica Moldova. Strategia de cooperare a Elveţiei pentru Republica Moldova 2014-2017 a fost lansată astăzi la Chişinău de către Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).

„Noua Strategie este expresia angajamentului Elveţiei de a sprijini în continuare reformele din Republica Moldova şi constituie o aprofundare a relaţiilor dintre aceste două ţări”, a declarat Christian Schoenenberger, ambasadorul Elveţiei pentru Republica Moldova şi Ucraina. „Este o dovadă a voinţei Elveţiei de a rămâne mult timp în Republica Moldova”, a mai spus ambasadorul.

Potrivit noii Strategii, Guvernul Elveţiei va sprijini în continuare reformele din domeniul sănătăţii, în special dezvoltarea în regiuni a serviciului de asistenţă pediatrică de urgenţă şi a centrelor de sănătate prietenoase tinerilor. De asemenea, va fi extins sprijinul pentru sistemul de prevenire a maladiilor netransmisibile şi integrarea serviciilor de sănătate mintală în asistenţa medicală primară.

„Rezultatele obţinute în perioada 2010-2013 în domeniul sănătăţii mamei şi copilului şi în aprovizionarea cu apă potabilă a populaţiei din zonele rurale ale Moldovei ne-au motivat să ne propunem obiective mai ambiţioase”, a spus Sânţi Vege, şefa Direcţiei statele CSI a SDC Elveţia.

Cu sprijin elveţian au fost construite sisteme descentralizate de asigurare cu apă potabilă şi instalaţii sanitare ecologice. Ministrul Mediului, Gheorghe Şalaru, a spus că Elveţia „este lider în domeniul asistenţei pentru proiectele de asigurare cu apă şi canalizare în Moldova”.

Noua Strategie vizează şi valorificarea potenţialului pe care îl are fenomenul migraţiei pentru dezvoltarea economică a ţării.

„Pentru că migranţii vor să investească în localităţile lor de origine, priorităţile stabilite în Strategia elveţiană converg perfect cu priorităţile de dezvoltare regională a Republicii Moldova”, a spus Victor Lutenco, directorul Biroului Relaţii cu Diaspora.

Republica Moldova beneficiază de asistenţă din partea Elveţiei din anul 2000. Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare implementează politica elveţiană pentru dezvoltare în peste 50 de state ale lumii, având ca scop principal promovarea dezvoltării durabile şi diminuarea sărăciei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor