Egiptul îl eliberează pe reporterul Al Jazeera întemniţat Peter Greste

Jurnalistul Al Jazeera Peter Greste, care a fost întemniţat în Cairo timp de 400 de zile, a fost eliberat de autorităţile egiptene.
Jurnalistul Peter Greste (dr) într-o sală de tribunal din Cairo, alături de Baher Mohamed şi Mohamed Fahmy, aprilie 2014. (Captură Foto)
Andrei Popescu
02.02.2015

Jurnalistul Al Jazeera Peter Greste, care a fost întemniţat în Cairo timp de 400 de zile, a fost eliberat de autorităţile egiptene.

Ministrul australian de externe Julie Bishop a precizat, duminică, că Greste a sosit în Cipru şi că este nerăbdător să se întoarcă în Australia. Bishop a mai declarat că Greste a fost eliberat “necondiţionat”, conform Al Jazeera.

Peter Greste a fost însoţit de fratele său Mike şi este în stare bună de sănătate, conform relatărilor mass media.

Alţi doi jurnalişti Al Jazeera – Baher Mohamed şi Mohamed Fahmy, şeful biroului din Cairo al agenţiei de ştiri – rămân încă închişi în Egipt.

Andrew Greste, un alt frate al lui Peter, a declarat luni la o conferinţă de presă din Brisbane că jurnalistul nu va avea linişte până când colegii săi nu vor fi de asemenea eliberaţi.

“Ne gândim la Baher, Mohamed şi la familiile lor”, a declarat Andrew Greste, care a mai spus că fratele său este “în siguranţă, sănătos şi foarte, foarte fericit.”

Eliberarea lui Greste are loc după ce întemniţarea celor trei jurnalişti a fost condamnată tot mai ult la nivel mondial.

Al Jazeera Media Network a aplaudat decizia autorităţilor egiptene şi a cerut acestora să îi elibereze şi pe colegii lui Greste.

Într-o declaraţie, reţeaua a susţinut că se va merge mai departe cu campania pentru eliberarea jurnaliştilor săi din Egipt.

Agenţia de ştiri a mai susţinut că cei trei trebuie să fie exoneraţi şi că toate acuzaţiile împotriva celorlalţi jurnalişti ai săi judecaţi în absenţă trebuie de asemenea să fie anulate.

Greste, Mahomed şi Fahmy au fost acuzaţi pe nedrept de colaborare cu Frăţia Musulmană interzisă în Egipt.

După condamnarea lor în iunie 2014, jurnaliştii au primit sentinţe de 7 până la 10 ani de închisoare.

La 1 ianuarie 2015, Curtea de Casaţie a Egiptului a schimbat sentinţele şi a cerut rejudecarea procesului, dar încă nu există nicio indicaţie cu privire la data când va începe acel proces.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor