Editura Humanitas celebrează 25 de ani de "răspândire a spiritului în lume"
Pe 29 ianuarie, o ocazie culturală deosebită, s-au sărbătorit 25 de ani de la naşterea Editurii Humanitas, sursa unui mare flux al cărţilor de calitate, adresate publicului român, la vremea respectivă proaspăt ieşit de sub “zona cenuşie” a fostelor producţii, în mare parte, cvasi-proletcultiste şi aservite regimului comunist.
Fondatorul editurii, profesorul, eseistul şi publicistul Gabriel Liiceanu, alături de Horia Roman Patapievici, scriitor, fizician, filosof şi publicist – două nume sonore în sfera filosofiei şi, totodată, pătrunse în doxa cetăţeanului de rând – au discutat despre acest proces de iniţiere a amplului proiect de culturalizare numit Humanitas.
Naşterea Editurii Humanitas
În prima parte a dialogului, pe care îl putem califica drept adresat, cei doi au realizat o desfiinţare a unei calomnii aduse printr-un articol al ministrului Culturii Ionuţ Vulpescu, intitulat “Un filosof fără memorie”, la adresa profesorului Gabriel Liiceanu. Printre alte acuzaţii, cum ar fi luarea de mită sau «sifonarea», au fost citate remarci aduse întemeietorului editurii, cum că ar fi «adjudecat un patrimoniu uriaş de la Editura Politică». Replica adusă de domnul Liiceanu la acuzaţiile lansate de "Un filozof fără memorie" indică, în primul rând, că textul are farmecul calomniei, care captivează mult mai lesne publicul decât simplul adevăr, întrucât, desigur, calomnia “are o valoare epică enormă”, reprezentând o căutare a “explicaţiilor impure pentru lucruri pure”. Acest articol ‘splendid’, remarca ironic fondatorul Humanitas, este adevărat doar prin plasarea lui în “antiteză totală cu realitatea”.
Patrimoniul veritabil al unei edituri nu este cel concret, vizibil, ci constă dintr-un portofoliu de contracte realizate cu autori şi traducători de valoare. Prin acesta, editura îşi vădeşte forţa “de a strânge în jurul ei minţile cele mai talentate şi mai strălucite ale intelectualităţii unei ţări”. Privatizarea înfăptuită de şeful Humanitas a fost realizată cu toţi membrii fostei Edituri Politice, “inclusiv cu turnătorul meu, care era redactor-şef”, din dorinţa de a clădi o lume nouă pe ruinele fostei Edituri Politice a PCR. Din ‘patrimoniul’ Editurii Politice, domnul Liiceanu şi-a moştenit, aşadar, până şi turnătorul, afirmă, cu un umor înţepător, Horia Roman Patapievici. Aportul valoric pe care fondatorul Humanitas-ului l-a adus, încă de la început, noului proiect, a constat în: “capitalul meu de relaţii culturale şi intelectuale. Am adus din Franţa toţi autorii români, cu Cioran în frunte [...] cu Ionesco, cu Eliade”, precum şi cu marii autori francezi, afirmă domnul Gabriel Liiceanu.
Lansarea Editurii Humanitas a fost un demers paralel cu cel iniţiat de filosoful Andrei Pleşu în reînnoirea platformei culturale româneşti la începutul anilor 1990, când devenise ministrul Culturii. La acea vreme, era necesară reformarea tuturor instituţiilor de cultură, prin “distrugerea răului şi construirea binelui”. Alături de autorii de talia celor de mai sus, editura a încurajat şi tinerii scriitori. Un caz concret este cel al filosofului H. R. Patapievici însuşi, care s-a lansat în 1992 cu volumul Zbor în bătaia săgeţii, în urma mai multor întâlniri cu Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca. În cadrul uneia dintre aceste întâlniri, la care a participat şi întemeietorul noii edituri, scriitorul Patapievici, pe atunci încă nepublicat, îşi adusese toate scrierile, legate şi copertate, la rugămintea doamnei Lovinescu. Gabriel Liiceanu, rememorând scena, afirma în cadrul acestei discuţii, de joi: “Imaginaţi-vă un raft de bibliotecă cu opere complete proprii, toate legate [...] m-am uitat destul de ciudat la el, că erau acolo vreo [...] 80 de volume”. Aşadar, “înainte de a debuta, Horia Patapievici avea opera completă în 80 de volume”!
“Cum intră spiritul în lume?”
Cu mulţi ani înainte, filosoful Constantin Noica, întrebat de Gabriel Liiceanu, pe atunci discipolul său în aria afinităţilor gândirii elevate, “Cum intră spiritul în lume?”, mentorul i-a răspuns: “Miracolul ultim al filosofiei este miracolul ultim al spiritului însuşi, care, ca unu, nu se difuzează în mulţi, ci tot în unul, rămânând doar că în a doua instanţă să se multiplice cu adevărat”. Unul dintre exemplele oferite de Constantin Noica pentru imaginarea plastică a acestui raţionament abstract este următorul: “Kant însuşi a pătruns în lume prin preşedintele Wilson, care, în 1918, a declarat că nu se poate ca Prusia Orientală să nu fie a germanilor, de vreme ce s-a născut Kant în ea. Şi iată cum Kant a ajuns să influenţeze geografia politică a Europei”. În felul acesta, “filosoful fecundează pe unul singur, care fecundează apoi restul lumii”.
O faţetă a acestei teme filosofice, o întrebare al cărei răspuns este extrem de dificil de găsit, fusese conştientizată de profesorul Liiceanu: “Nu ştiam cum pătrunde spiritul în lume, în schimb, ştiam cum pătrunsese spiritul lumii în mine”. Într-o societate profund îndoctrinată de marxism-leninism în era antedecembristă, unde ideologizarea îşi avea focarele de contaminare pretutindeni, de la şcoli până la universităţi, de la ştiri până la evenimente şi creaţii culturale, în mod neobişnuit, fondatorul proiectului Humanitas, rămăsese: “neatins de propaganda celor 40 de ani. Asta e miraculos: să trăieşti într-o ţară comunistă şi să gândeşti ca într-o ţară occidentală, ca un om liber [...] într-un univers concentraţionar al spiritului”.
În societatea comunistă ce domina România, în spaţiul său cvasi-ermetic faţă de valorile şi influenţele lumii libere, această minimală libertate de gândire exista prin posibilitatea de a avea prieteni, de a avea o bibliotecă proprie şi convorbiri cu oameni de valoare formaţi înaintea instaurării dictaturii ‘proletariatului’. Prin contrast, în ferocitatea comunismului din spaţiul chinez, toate aceste mici libertăţi s-ar fi pulverizat instantaneu. Cuvintele domnului Liiceanu descriu că “în China, lucrurile au fost extreme. Acolo nu se putea ceea ce povestesc eu. Acolo nu mai exista decât o singură carte. Deci, [comuniştii chinezi, n.n.] au avut cu adevărat geniul absolut al răului de a închide universul perfect. Nu exista respiraţie.”
Proiectul Editurii Humanitas, în viziunea filosofică a domnului Liiceanu, este strâns legat de răspunsul la întrebarea “Cum intră spiritul în lume?”: “Am descoperit că am la îndemână posibilitatea de a răspândi spiritul în lume” prin intermediul autorilor publicaţi în cărţile lansate şi răspândite de către editură. De aici, esenţa definitorie a Editurii Humanitas, extrasă de domnul Horia Patapievici din discursul fondatorului acestei edituri prestigioase pe scena culturii româneşti: Humanitas este mijlocul prin care Gabriel Liiceanu a reuşit să “răspândească peste toată ţara biblioteca, care pe el l-a format, l-a păstrat liber şi i-a păstrat intacte instinctele pentru Adevăr, Bine şi Frumos”.
Miza dezvoltării proiectului Humanitas a fost una de natură iluministă, cea a formării de oameni liberi în gândire, prin lărgirea orizonturilor culturale odată cu lectura cărţilor de valoare, pline de calitate şi rafinament. Lectura, cum conchide partenerul de discuţie al creatorului acestui proiect, reprezintă o “modelare” şi “o educare a sentimentelor” cititorului, într-un proces de “digerare” valorică a conţinutului marelui “ocean” al limbii şi literaturii. Publicul are, astfel, un larg acces la universurile secunde ale creaţiilor literare, în a căror prospeţime se poate cufunda, părăsind prozaismul, scenele meschine şi rutina vieţii de zi cu zi, trăind, aşadar, “miracolul de a fi locuit în cuvinte”.
Extinderea orizonturilor culturale şi de gândire reprezintă un privilegiu care contribuie la obţinerea libertăţii oamenilor. “Gradul de civilizaţie a unei societăţi e în directă proporţie cu gradul de posibilitate, sau de imposibilitate, a manipulării oamenilor” afirmă filosoful Gabriel Liiceanu, care pledează pentru formarea şi afirmarea oamenilor liberi în cugetare. Minoratul oamenilor de spirit nu reprezintă doar o scădere proprie, ci şi un pas înapoi al iresponsabilităţii interumane, în favoarea manipulării, ca şi, în aceeaşi măsură, un rău adus celorlalţi oameni. Sistemul de punţi stabilite între totalitatea autorilor şi a cititorilor de-a lungul istoriei, identificat cu “reţeaua spirituală a omenirii”, reprezintă modul prin care a pătruns spiritul în lume, afirmă domnul Liiceanu.
Prin intermediul Editurii Humanitas, care, după 25 de ani de existenţă, posedă un palmares de “3 mii de titluri şi 20 de milioane de cărţi”, afirmă filosoful Horia Patapievici, “Gabriel [Liiceanu, n.n.] i-a reînvăţat (pe cititorii români, n.n.) admiraţia dezinteresată...” , “într-o lume în care, din păcate, măsura reuşitei e, de multe ori, cantitatea de ură pe care o stârneşti”, încheie sugestiv fraza însuşi cel căruia îi este destinat acest mic elogiu.
Misiunea asumată de Editura Humanitas, s-ar putea conchide, este, aşadar, “luminarea” gândirii oamenilor, “răspândirea spiritului în lume”, iar acest ideal este unul cu caracter universal aplicabil şi benefic. În cuvintele filosofului iluminist Immanuel Kant, citate şi citite de domnul Gabriel Liiceanu:
«Luminarea este ieşirea omului din minorat, a cărui vină o poartă el însuşi. Minoratul este neputinţa omului de a se servi de inteligenţa sa fără a fi condus de altul. Vinovat se face omul de această stare dacă pricina minoratului sau nu este lipsa inteligenţei, ci lipsa hotărârii şi curajului de a se servi de ea fără îndrumarea altuia. Sapere aude! [Îndrăzneşte să te foloseşti de inteligenţa proprie!]»
