Ecuadorianul Correa se pregăteşte să preia ştafeta ideologică de la Chavez

Bolnav şi victimă a uzurii politice inevitabile, Hugo Chávez, a rămas în afara primei linii de luptă 'împotriva imperialismului şi de apărare a socialismului în America Latină'. În asemenea împrejurări, preşedintele ecuadorian, Rafael Correa, se profilează drept succesorul ideologic perfect al liderului venezuelan în următorii ani, pentru a prelua conducerea mişcării revoluţionare bolivariene în regiune. Stilul său beligerant, chiar pugilistic, împotriva adversarilor şi lupta împotriva presei independente au atras privirile Americii Latine şi ale lumii, notează joi ziarul ABC.

În septembrie, un studiu al institutului Mitofsky, l-a desemnat pe Correa cel mai popular preşedinte latino-american, cu trei procente în faţa lui Chavez. Studiul asigură că preşedintele ecuadorian are un indice de popularitate de 80 la sută în ţara sa. El îi depăşeşte astfel de departe pe omologii săi nicaraguan, Daniel Ortega (59%), argentinian, Cristina Fernandez de Kirchner (43%), sau pe bolivian, Evo Morales (41%). Correa atrage tot mai mult atenţia şi Europei. După scurta sa trecere prin Italia şi Spania, cu prilejul Summitului Ibero-American de la Cadiz din noiembrie, el a fost intervievat de zeci de medii de presă din aceste ţări. Fără a mai pune la socoteală apariţiile din mass-media din întreaga lume, după ce fondatorul Wikileaks, Julian Assange, s-a refugiat în Ambasada ecuadoriană din Londra, în iunie anul trecut.

O altă iniţiativă care a făcut să răsune lumea a fost campania Yasuní-ITT, prin care Ecuadorul reclamă 36 de miliarde de dolari, 50 la sută din ceea ce ar percepe ţara pentru exploatarea rezervelor de petrol aflate în parcul amazonian. Iar în Spania el s-a erijat în apărător al victimelor expulzate din casele lor din cauza ipotecilor. Revoluţia sa civică lansată după venirea la putere, în 2006, a fost elogiată de însuşi Assange şi de ziare precum The Guardian din Londra. În ţară, el se îndreaptă spre o nouă realegere în februarie, mai mult decât sigură. Opoziţia, cu un candidat puternic dar divizată, nu poate face nimic având în vedere că sondajele prognozează alţi şase ani de mandat ai lui Correa.

Economia merge bine, ţara a crescut cu circa 4% şi 5% anual. La fel ca Chavez, Correa se bazează pe puterea petrolului, care reprezintă 29,7% din bugetul ţării pe anul acesta, fapt ce îi dă o anumită independenţă economică. El şi-a permis luxul de a tăia relaţiile cu SUA, mereu în centrul discursului său alături de Europa, şi să întindă mâna Iranului, Belarusului şi altor duşmani declaraţi ai Occidentului. Formula lui Correa este radicală, dar ştie să o adapteze împrejurărilor. El face din Ecuador ceea ce Hugo Chávez a făcut în Venezuela, dar fără 'cămăşile roşii' şi atâta ostentaţie, folosind un limbaj subtil şi o imagine reînnoită şi proaspătă, cu formule îndepărtate de cele tradiţionale Cubei castriste.

Nu ezită să critice UE, pentru modul de acţiune în criza economică globală, dar în momentul reînnoirii acordurilor comerciale preferenţiale pentru Ecuador, ofensivă lui diplomatică este copleşitoare. Nu ezită să atace nici marile concerne petroliere mondiale, în timp ce deschide ţara unui număr tot mai mare număr de proiecte din industria extractivă. De remarcat şi lupta sa împotriva mas-media ostile, urmând exemplul lui Chavez, şi care i-a adus atâtea critici pe plan mondial. Dar a obţinut monopolul asupra informaţiei, cu sprijinul poporului, şi a primit în Argentina un premiu pentru apărarea libertăţii de expresie. Familia bolivariană, departe de a rămâne orfană, începe să viseze la un nou apărător al socialismului în secolul XXI, în persoana lui Rafael Correa care are mult timp în faţă.