Au fost publicate fotografii cu un agent FBI răpit în Iran cu şase ani în urmă
Familia unui fost agent FBI, despre care se crede că ar fi ţinut ostatic în Iran începând cu 2007, a publicat marţi fotografii cu el în lanţuri şi purtând o salopetă portocalie.
Familia lui Robert Levinson a primit cinci fotografii cu el, în care avea barbă şi ţinea pancarte pe care scria "de ce nu mă puteţi ajuta" şi "sunt în Guantanamo, nu ştiţi unde este asta?"
"Sunt foarte greu de privit", a declarat soţia sa, Christine Levinson, pentru ABC News. "Unele dintre fetele noastre mi s-au plâns că sunt afectate de faptul că le-au văzut din nou." Ei au primit fotografiile cu el la sfârşitul anului 2010 şi în 2011.
În 2007, după ce s-a retras din FBI dar lucra ca detectiv particular, Levinson investiga o reţea de contrabandă cu ţigări ce avea legături cu crima organizată rusă – specialitate sa – când a fost capturat în staţiunea iraniană din Insula Kish. De atunc el nu a mai fost văzut.
În timp ce autorităţile iraniene au negat în mod repetat orice implicare în dispariţia lui Levinson, oficialii americani suştin că sunt aproape siguri că fotografiile şi o înregistrare video cu Levinson în captivitate sunt acţiuni ale serviciului iranian de informaţii, relatează Associated Press.
"El era numai piele şi os şi părea nefericit, ca şi cum viaţa pe care o ducea era foarte grea, iar a-l vedea în aşa un hal este foarte deprimant", a declarat fiul său Dan Levinson pentru ABC.
Clipul video cu Levinson a fost trimis familiei sale în decembrie 2011. În clipul care nu depăşeşte un minut, Levinson a spus: "Vă rog să mă ajutaţi ca să ajung acasă. Treizeci şi trei de ani de serviciu în slujba Statelor Unite merită ceva. Vă rog ajutaţi-mă. "
Funcţionarii implicaţi au declarat pentru AP că trimiterea fişierelor a fost o acţiune specializată şi că trebuie să fi fost efectuată de spioni profesionişti.
Oficialii americani au reuşit să descopere telefonul utilizat pentru trimiterea fotografiilor, dar proprietarul telefonului nu avea nimic de a face cu ele, ceea ce sugerează că au fost implicaţi operatori sofisticaţi în această acţiune.
După aproape şase ani de captivitate, Christine Levinson speră că guvernul SUA va face ceva în cazul soţului ei.
"Nu aş spune că au eşuat, dar cred că se poate face mai mult", a declarat ea pentru ABC.
Un purtător de cuvânt al misiunii Organizaţiei Naţiunilor Unite din Iran, Alireza Miryusefi, a declarat pentru AP că şi Teheranul încearcă sa-l localizeze pe Levinson. "Familia lui a călătorit în Iran şi a fost cazată de guvern. Ancheta ulterioară a demonstrat că Levinson nu este în Iran şi nu există nicio singură dovadă că el ar fi în Iran", a spus Miryusefi.
"Este foarte important să găsim agentul FBI care a călătorit într-o zonă liberă din Iran, iar când acesta va fi găsit, SUA va trebui să explice de ce a fost trimis agentul în Iran şi care era misiunea lui", a adăugat el.