Economist: Cresc taxele pe maşini. A deţine o maşină nu va mai fi deloc simplu în perioada următoare

Cristian Paun (Florin Chirila/Epoch Times)
Andrei Pricopie
28.08.2025

Economistul Cristian Păun a atras atenţia, joi, pe pagina sa de socializare, că taxele pentru maşini cresc, astfel că mulţi români vor simţi o presiune financiară tot mai mare în acest sens.

"Cresc taxele pe maşini. De fapt, creşterea taxării maşinilor personale este mai mare, având în vedere că au crescut accizele şi TVA pe carburanţi. A deţine o maşină nu va mai fi deloc simplu în perioada următoare. Dacă nu o foloseşti intens, devine un element de cost important. Darămite să deţii mai multe...", a precizat Cristian Păun.

Potrivit profesorului de economie, dacă banii aceştia în plus merg la salariile autorităţilor centrale şi locale, nu este în regulă. Dacă merg spre piste de biciclete, transport în comun, căi ferate sau infrastructură este puţin mai bine.

"Modernizarea României nu înseamnă taxe mai mari îngropate într-o administraţie ineficientă, resursofagă, inutilă, supradimensionată. Care nici să facă un plan pentru piste de biciclete nu ştiu. Darămite să atragă fonduri europene. Taxele mai mari trebuie să îţi ofere opţiuni, să îţi ofere mai multe alternative, să îţi scadă costurile vieţii, să multiplice calitatea acesteia. Altfel, va fi ca până acum!", a subliniat Cristian Păun.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor