Dumitru Dragomir şi Gino Iorgulescu, achitaţi în dosarul de corupţie

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, şi Gino Iorgulescu au fost achitaţi de instanţa supremă, după ce au fost acuzaţi de luare şi, respectiv, dare de mită, în legătură cu o tranzacţie imobiliară supraevaluată.
Balanta Justitiei (photos.com)
Cristina Boiangiu
22.10.2012

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), Dumitru Dragomir, şi Gino Iorgulescu au fost achitaţi de instanţa supremă, după ce au fost acuzaţi de luare şi, respectiv, dare de mită, în legătură cu o tranzacţie imobiliară supraevaluată.

Decizia a fost luată după ce judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins recursul procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în dosarul în care Tribunalul Capitalei şi Curtea de Apel Bucureşti au decis achitarea preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a fiului acestuia, Bogdan Dragomir, a lui Gino Iorgulescu şi a şoferului LPF, Florin Bogdan Bădiţă.

Acuzaţii au mai fost o dată achitaţi de Tribunalul Bucureşti, iar decizia a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti.

În 2008, Dumitru Dragomir a fost trimis în judecată pentru luare de mită, iar Gino Iorgulescu, fost preşedinte al FC Naţional şi fost membru în Adunarea Generală a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), a fost acuzat de dare de mită, spălare de bani şi participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

A mai fost trimis în judecată Florin Bogdan Bădiţă, fost angajat al Ligii Profesioniste de Fotbal ca şofer personal al lui Dumitru Dragomir, pentru complicitate la luare de mită, spălare de bani, participaţie improprie la fals intelectual şi uz de fals. În acelaşi dosar a fost judecat şi fiul preşedintelui LPF, Bogdan-Dumitru Dragomir, pentru spălare de bani şi participaţie improprie la fals intelectual.

Dumitru Dragomir a fost acuzat că ar fi primit de la Gino Iorgulescu un teren din Bucureşti, cu o suprafaţă de 351,79 de metri pătraţi, în valoare de 32.600,26 de dolari, pentru că, în schimb, să accepte achiziţia de către LPF a unui teren în suprafaţă de 1.497,21 de metri pătraţi, din aceeaşi zonă şi a unei construcţii în suprafaţă de 279,72 de metri pătraţi, nefinalizată şi ridicată fără autorizaţie pe terenul respectiv.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor