Două milioane de oameni cer ONU să acţioneze împotriva recoltării forţate de organe din China

Sală de operaţie
Sală de operaţie (Pixabay)

La şase luni după ce Republica Populară Chineză a anunţat că se sfârşeşte cu recoltarea forţată de organe de la prizonieri, un grup internaţional de medici, oameni de ştiinţă şi activişti se vor reuni pentru a examina eşecul Chinei de a îndeplini acel anunţ, în special în ceea ce-i priveşte pe prizonierii de conştiinţă.

Miercuri 24 iunie, la Palatul Naţiunilor (Palais des Nations) din Geneva, organizaţia Doctori Împotriva Recoltării Forţate de Organe (DAFOH) va găzdui cele mai proeminente personalitaţi internaţionale în domeniul practicii de recoltare ilegală de organe de la prizonieri în China. În ciuda anunţului făcut de autorităţile RPC în decembrie, există motive şi dovezi ferme pentru a afirma că practica continuă şi că vizează în mod disproporţionat practicanţii Falun Gong, un grup de la care China nu a recunoscut că recoltează organe, în ciuda rapoartelor emise de raportori speciali ai ONU, investigaţiilor detailate şi dovezilor incontestabile, se arată într-un comunicat remis Epoch Times de organizaţia Doctori Împotriva Recoltării Forţate de Organe.

În 2012, grupul internaţional de etică medicală Doctori Împotriva Recoltării Forţate de Organe a iniţiat o petiţie la nivel global care invită Înaltul Comisar al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului să solicite încetarea imediată a recoltării forţate de organe şi să facă apel pentru terminarea cauzei sale fundamentale - persecuţia violentă a disciplinei spirituale.

Aproape două milioane de oameni din peste 50 de ţări şi regiuni au semnat petiţia în ultimii trei ani, ceea ce arată că tăcerea nu este o opţiune şi că oamenii sunt de părere că Naţiunile Unite au o obligaţie morală sinceră să recunoască şi să acţioneze urgent în această criză.

Petiţia a fost susţinută de organizaţii non-guvernamentale de top precum Partidul Radical Nonviolent, Transnaţional şi Transpartinic (NRPTT) şi organizaţii ale Societăţii Internaţionale pentru Drepturile Omului (IGFM), precum şi Societatea pentru Popoarele ameninţate (GfbV).

Grupurile organizatoare invită publicul să participe la discuţiile panelului şi la actualizarea oferită de aceştia privind situaţia actuală critică a recoltării forţate de organe şi traficul de organe.

Evenimentul ce va avea ca subiect "Traficul de organe umane" va avea loc la Palais des Nations, 8-14 Avenue de la Paix, 1211 Geneva 10, începând cu orele 16,00, miercuri 24 iunie 2015 şi va fi organizat de NRPTT şi DAFOH.

La eveniment vor lua cuvântul: Prof. Dr. Huige Li (DAFOH), Silvan Fedier (IGFM), Christoph Wiedmer (GfbV) şi Av.Carlos Iglesias (DAFOH)

Cei interesaţi se pot adresa dr. Katerina Angelakopoulou, www.dafoh.org Tel: 39-3486621736 Katerina.Angelakopoulou@dafoh.org


Doctori Împotriva Recoltării Forţate de Organe (DAFOH) îşi propune să ofere comunităţii medicale şi societăţii constatările obiective ale recoltării de organe ilegale şi lipsite de etică. Recoltarea de organe, prelevarea de organe de la un donator fără obţinerea prealabilă a consimţământului liber şi voluntar, este considerată o crimă împotriva umanităţii, precum şi o ameninţare pentru integritatea ştiinţei medicale în general.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.