Dosarul Ciuperceasca, gaură de 18,6 milioane. Un fost şef CJ şi fiica "baronului" PSD Mircea Cosma, trimişi în judecată
alte articole
În acelaşi dosar, este inculpată şi Andreea Cosma, fiica şefului CJ Prahova, Mircea Cosma, notar la data faptei. Fiica liderului PSD este suspectată de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
În faţa magistraţilor se va prezenta şi Marcel Dănuţ Cornea, preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC Plopeni Industrial Parc SA, împuternicit cu atribuţii de director general, la data faptei, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile şi asupra părţilor sociale/acţiuni aparţinând celor trei inculpaţi. Prejudiciul din dosar se ridică la 18,6 milioane de lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Ploieşti, cu propunerea de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză.
Rechizitoriul DNA
"Cazarma 1375 Ciuperceasca" situată în judeţul Prahova era, la data faptelor, parte a SC Plopeni Industrial Parc SA, agent economic cu capital integral de stat având ca unic acţionar Consiliul Judeţean Prahova. În anul 2007 aceasta avea, conform măsurătorilor cadastrale, o suprafaţă totală de 402.412 mp, din care 388.245,47 mp - teren fără construcţii - pădure şi 14.166,53 mp teren cu construcţii.
În cursul anului 2008, inculpatul Cornea Dănuţ Marcel a procedat la înstrăinarea activului "Ciuperceasca" aparţinând SC Plopeni Industrial Parc SA, prin negociere, încălcându-şi atribuţiile ce-i reveneau în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie, în sensul că a semnat un număr de 9 contracte de vânzare-cumpărare, prin care a înstrăinat loturi din "Ciuperceasca", fără ca bunurile vândute să fi fost evaluate, fără desfăşurarea unei licitaţii publice, fără a fi împuternicit de Adunarea Generală a Acţionarilor mandatată special de Consiliul Judeţean, fără viza de control financiar preventiv propriu, sustrăgând operaţiunea economică de la controlul de legalitate şi regularitate şi în baza unei procuri emise cu depăşirea competenţelor şi cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Pentru aceasta, inculpatul Cornea Dănuţ Marcel a fost determinat de către inculpatul Anghel Florin Serghei, preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova de la acea dată care, cu depăşirea competenţelor legale, a emis o procură autentificată prin care Cornea Dănuţ Marcel era împuternicit să vândă integral activul "Cazarma 1375 - Ciuperceasca" către toate persoanele, prin negociere, cu precizarea unei valori minime care însă nu fusese stabilită printr-un raport de evaluare întocmit în vederea vânzării, aşa cum era prevăzut în procedurile legale.
Totodată, pentru comiterea infracţiunii inculpaţii Anghel Florin Serghei şi Cornea Dănuţ Marcel au fost ajutaţi de inculpata Cosma Andreea, notar public, care a acceptat să autentifice contractele de vânzare cumpărare prin care SC Plopeni Industrial Parc SA a înstrăinat mai multe imobile ce făceau parte din activul "Ciuperceasca", fără respectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind achiziţiile publice şi fără a se ţine seama nici măcar de valorile minimale ce trebuiau a fi avute în vedere potrivit studiului de evaluare "Valori de piaţă-etalon minim informativ" practicat de Camera Notarilor Publici Prahova la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, respectiv la nivelul anului 2008.
Prin încheierea unui număr de 9 contracte de vânzare-cumpărare, în perioada 11.06.2008 – 04.07.2008, prejudiciul cauzat prin vânzarea activului "Ciuperceasca" este în sumă de 17.603.853,34 lei, reprezentând diferenţa între valoarea de preluare a bunurilor vândute şi preţul vânzării.
Totodată, activităţile menţionate au dus la obţinerea unor foloase necuvenite de către reprezentanţii mai multor societăţi comerciale care au achiziţionat diverse părţi ale activului menţionat la valori sub preţul de piaţă practicat în perioada respectivă.
În plus, în perioada decembrie 2005 – iulie 2008, Cornea Dănuţ Marcel a prejudiciat SC Plopeni Industrial Parc SA prin aceea că:
- a semnat un contract de servicii, temei pentru plata sumei de 55.112,58 lei, având ca obiect investiţii care nu erau benefice societăţii, cu o valoare mai mare decât valoarea prevăzută în buget, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, document sustras de la controlul de legalitate şi regularitate;
- a semnat un contract de lucrări, temei pentru plata sumei de 31.725,22 lei, având o valoare mai mare decât valoarea prevăzută în buget, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, document sustras de la controlul de legalitate şi regularitate;
- a semnat un contract de lucrări, temei pentru plata sumei de 829.841,70 lei, având ca obiect investiţii la un bun care nu aparţinea societăţii şi nu erau benefice activităţii acesteia, la o valoare mai mare decât valoarea estimată;
- a angajat societatea la plata unor servicii de consultanţă juridică şi contabilă, în baza a 8 contracte şi a unui act adiţional, documente pe care le-a semnat fără existenţa unor referate de necesitate şi fără a fi vizate pentru control financiar preventiv propriu, fără desfăşurarea unei proceduri de achiziţie publică. În acest mod societatea a fost păgubită cu suma de 154.857,80 lei, fiind obţinute foloase necuvenite pentru părţile contractante.
Prejudiciul total produs în dauna SC Plopeni Industrial Parc SA este de cu suma totală de 18.694.990,34 lei (în care este inclus prejudiciul cauzat prin vânzarea activului "Ciuperceasca").