Dosarul "Case pentru generali". Corneliu Dobriţoiu condamnat la un an de închisoare cu suspendare

Magistraţii Curţii Supreme l-au condamnat luni pe fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul "Case pentru generali". Hotărârea nu este însă definitivă, aceasta putând fi contestată.
Presedintele Comisiei pentru aparare din Senat, Corneliu Dobriţoiu. (Lavinia Savu / Epoch Times)
Andrei Pricopie
23.03.2015

Magistraţii Curţii Supreme l-au condamnat luni pe fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, la un an de închisoare cu suspendare în dosarul "Case pentru generali". Hotărârea nu este însă definitivă, aceasta putând fi contestată.

Corneliu Dobriţoiu a primit un an pentru participaţie improprie la abuz în serviciu şi două luni pentru participaţie improprie la fals intelectual, iar în urma contopirii pedepselor a rămas condamnarea de un an de închisoare. Magistraţii au decis suspendarea pedepsei pe o perioadă de încercare de trei ani.

În acelaşi dosar, care vizează achiziţionarea în condiţii nelegale a unor locuinţe de serviciu de la MApN la preţ subvenţionat, Francisc Radici a primit o pedeapsă de doi ani, două luni şi 20 de zile de închisoare, în timp ce Floarea Şerban şi Traian Pigui au fost achitaţi.

În anul 2013, Corneliu Dobriţoiu a fost trimis în judecată de procurorii DNA alături de alţi zece generali şi colonei. Potrivit B1.ro, prejudiciul stabilit în acest dosar este de 1.207.670 de lei, din care 1.095.682,56 lei reprezintă prejudiciul suferit de MApN ca urmare a vânzării la un preţ diminuat faţă de valoarea de inventar, a fiecărei locuinţe şi 111.988 de lei este contravaloarea chiriei plătite de MApN unei părţi vătămate, începând din luna ianuarie 2005 până la zi.

Procurorii au decis să continue cercetările, într-un dosar separat, pentru Mircia Chelaru, general corp de armată în rezervă, şi Cornel Julea, colonel în rezervă.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor