Dosar: Inventatorii "mecanismului fraudelor" din fotbalul românesc

Condamnarea oamenilor de fotbal din "dosarul transferurilor" – Ioan şi Victor Becali, Cristian Borcea, George Copos, Gigi Neţoiu, Mihai Stoica, Jean Pădureanu şi Gică Popescu - şi, mai ales, marea mediatizare a acestui caz a lăsat impresia că cei opt sunt iniţiatorii "mecanismului fraudelor" din fotbal, dar ideea este greşită. De fapt, Vasile Ianul şi Cornel Oţelea sunt cei despre care se poate spune, cu adevărat, că au iniţiat această acţiune în România, după 1989.
Fostul international, Ilie Dumitrescu. (Mike Hewitt / Allsport)
Bogdan Costea
23.11.2012

Condamnarea oamenilor de fotbal din "dosarul transferurilor" – Ioan şi Victor Becali, Cristian Borcea, George Copos, Gigi Neţoiu, Mihai Stoica, Jean Pădureanu şi Gică Popescu - şi, mai ales, marea mediatizare a acestui caz a lăsat impresia că cei opt sunt iniţiatorii "mecanismului fraudelor" din fotbal, dar ideea este greşită. De fapt, Vasile Ianul şi Cornel Oţelea sunt cei despre care se poate spune, cu adevărat, că au iniţiat această acţiune în România, după 1989.

Ca un epilog al seriei de materiale despre "dosarul transferurilor", Epoch Times România prezintă azi datele primelor dosare de fraudă din fotbalul românesc. La vremea respectivă, presa nu urmărea cu o atenţie sporită fenomenul fotbalistic, iar legile în permanentă schimbare dădeau unora impresia că anumite fapte sunt permise fie şi pentru simplul fapt că, atunci, nu erau interzise. Între timp, dimensiunea fraudei a prins contur, iar acţiunile celor doi pot fi cu uşurinţă încadrate ca făcând parte dintre cele care au păgubit fotbalul românesc de fonduri însemnate.

Fostul preşedinţe al lui FC Dinamo, Vasile Ianul, a fost trimis în judecată în 1997, pentru gestiune frauduloasă. Iniţial, el a fost judecat pentru ca la transferul lui Dorin Mateuţ şi-ar fi însuşit 300.000 dolari, în cazul lui Ovidiu Hanganu - 150.000 dolari, pentru Marius Cheregi - 350.000 dolari, pentru Gabor Gestemayer - 157.000 dolari, pentru Tibor Selymess - 286.000 dolari, pentru Dorinel Munteanu - 430.000 dolari, pentru Ioan Ovidiu Săbău - 100.000 dolari, iar pentru transferul lui Bogdan Stelea - 145.000 dolari. El a mai fost acuzat că şi-a însuşit 447.000 dolari atunci când au fost cumpărate drepturile de televizare a partidelor de fotbal jucate de FC Dinamo în cupele europene. Până la urmă, după 12 ani de judecată, Ianul a scăpat de închisoare, intervenind prescripţia, dar încă mai trebuie să plătească Ministerului de Interne peste 700.000 de dolari, cu dobândă la zi, pentru transferurile jucătorilor Dorinel Munteanu, Ovidiu Săbău şi Bogdan Stelea.

La finalul procesului, în mai 2008, după mai multe faze de rejudecare, magistraţii Tribunalului Bucureşti au constatat că procesul penal faţă de Vasile Ianul trebuie să înceteze prin intervenirea prescripţiei răspunderii penale, pentru infracţiunea de gestiune frauduloasă. Ianul le-a spus magistraţilor că dacă s-ar putea, el ar dori ca judecata să fie reluată de la zero pentru a le dovedi cu probe concrete, martori şi expertize contabile noi, că este nevinovat şi că el nu şi-a însuşit niciun ban din fondurile clubului pe care l-a condus. Mai mult, Ianul a arătat că, în opinia sa, instanţele inferioare, Curtea de apel Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti, nu au administrat toate probatoriile cerute de el şi că pe parcursul procesului nu au fost audiaţi toţi martorii solicitaţi. Fostul preşedinte al FC Dinamo a ţinut să precizeze că "nu doreşte să se constate prescripţia faptelor, pentru că ele nu există", şi să i se dea posibilitatea de a dovedi că este nevinovat în raport cu acuzaţiile procurorilor. În replică, procurorul le-a cerut judecătorilor să constate că faptele pentru care Ianul a fost trimis în judecată s-au prescris, astfel că procesul penal faţă de acesta trebuie să înceteze. Nu însă şi procesul civil.

În acest caz, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea civilă formulată de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi l-a obligat pe Ianul la plata sumei de 726.429 dolari cu dobânda legală de la 29 octombrie 1993 până la plata efectivă a sumei datorate. Tribunalul arată în motivarea deciziei din acest caz că Ianul: "în calitate de locţiitor al şefului SC Dinamo şi apoi preşedinte al FC Dinamo, în perioada 1990-1993 a cauzat părţii civile MAI un prejudiciu în sumă de 726.429 de dolari constând în aceea că a încasat în numerar diverse sume de bani în valută reprezentând preţul aferent unor contracte de transfer al unor jucători de fotbal de la un club la altul iar sumele de bani nu le-a înscris, total sau în parte în evidenţele contabile, pe de o parte, iar pe de altă parte, deşi susţine că le-a cheltuit în interesul clubului respectiv, nu s-au regăsit nici în actele de cheltuieli".

Vasile Ianul a stat câţiva ani în închisoare, în arest preventiv, părăsind Penitenciarul Jilava în 2002. El s-a retras din fotbal şi din viaţa publică.

Un alt transfer care a ridicat multe semne de întrebare a fost cel al lui Ilie Dumitrescu de la Steaua la Tottenham, în 1994. La vremea respectivă, Steaua era condusă de Cornel Oţelea, asupra sa planând suspiciunile de fraudă. Lucrurile s-au petrecut simplu ca lumina zilei: la Bucureşti, clubul Steaua a anunţat că transferul s-a realizat pentru suma de 2,5 milioane de dolari, dar la Londra în actele contabile a fost vorba de aceeaşi sumă, dar în lire sterline! Cum la data respectivă diferenţa de cursa valutar era semnificativă, cel care a intermediat transferul - în speţă, se spune, Cornel Oţelea – a câştigat dintr-un condei aproape 1,8 milioane de dolari!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor