Doi medici asimptomatici confirmaţi pozitiv cu coronavirus
alte articole
În municipiul Chişinău, pe parcursul zilei de duminică, 12 aprilie, erau confirmate oficial 15 cazuri de contaminare cu coronavirus în rândurile personalului medical din numărul total de 416 cazuri pe ţară în rândul medicilor. Declaraţia aparţine primarului General al capitalei, socialistul Ion Ceban, punctând că se referă aici la acele instituţii medicale care sunt în subordinea municipalităţii şi care sunt antrenate în lupta cu virusul Wuhan, fi că sunt spitale strategice sau care au ieşit deja în prima linie.
„Sâmbătă am avut o situaţie în care doi medici urmau să meargă în stânga Nistrului şi potrivit cerinţelor au trecut testul. Aceştia neavând simptome de boală, au fost confirmaţi pozitiv cu coronavirus”, a precizat Ceban, adăugând în acest sens că toate cadrele medicale trebuie să fie testate.
Mai mult decât atât, a menţionat edilul capitalei, un laborator privat din capitală a oferit o donaţie de teste la anticorpi de producţie americană, care va fi folosită la testarea tuturor medicilor, conform unui orar stabilit, începând cu ziua de luni, 13 aprilie.
Astfel, primii vor fi testaţi medicii de la Spitalul de Boli Contagioase pentru Copii, deoarece este prima instituţie din municipiul Chişinău care a primit pacienţi cu virusul Wuhan, ulterior Spitalul Arhanghelul Mihail, după care vor intra în circuit, conform orarului, şi alte instituţii, a precizat Ion Ceban, potrivit UNIMEDIA.
Menţionăm că până în prezent, pe întreg teritoriul R. Moldova au fost înregistraţi 435 de lucrători medicali, reprezentând peste 26% din numărul total al persoanelor infectate, dintre care: medici 109, asistenţi medicali 154, felceri 29, personal medical auxiliar 134, farmacişti 8 şi paramedici 1.