Doi copii alpinişti, ucişi de o avalanşă în Retezat

Doi copii şi-au pierdut viaţa sâmbătă, după ce au fost surprinşi de o avalanşă pe un traseu periculos, unde zăpada măsoară peste un metru. Cei doi adolescenţi, de 13 şi 12 ani, erau alpinişti de mare performanţă şi erau pe munte însoţiţi de cinci adulţi.
Dor Geta Popescu (Facebook)
Loredana Diacu
24.04.2017

Doi copii, în vârstă de 13 şi 12 ani, au fost ucişi de o avalanşă în munţii Retezat. Aceştia sunt Dor Geta Popescu, deţinătoarea mai multor recorduri mondiale şi Erik Gulacsi care, în ianuarie 2017, stabilea, la numai 12 ani, un nou record european de vârstă atingând vârful Aconcagua, 6962 metri, relatează digi24.ro.

Cei doi copii erau pe munte însoţiţi de 5 adulţi, printre care taţii celor doi. Trei dintre adulţi au fost răniţi de zăpada prăvălită de pe munte însă rănile nu sunt foarte grave, susţin echipajele de salvare care au avut nevoie de patru ore ca să ajungă la locul unde erau oamenii.

Spre deosebire de adulţi, copiii nu au fost la fel de norocoşi. Geta şi Erik au fost loviţi puternic de stânci în momentul declanşării avalanşei din Munţii Retezat.

Meteorologii anunţaseră, încă de vineri, că în masivul Retezat e risc maxim de avalanşă, după ce în zonă ninsese mult iar vântul bătuse cu aproape 100 de kilometri pe oră.

Dor Geta Popescu

Născută la 4 iunie 2003, adolescenta stabilise în decembrie anul trecut un nou record mondial, după ce urcase pe Vârful Giluwe, cel mai înalt vulcan din Pacific, la altitudinea de 4.367 de metri.

Dor Geta Popescu era deţinătoare a numeroase recorduri mondiale de vârstă şi îşi dorea să fie prima alpinistă din lume care reuşeşte să încheie circuitele Seven Volcanos şi Seven Summits.

Adolescenta era legitimată la Clubul Sportiv Montan Altitudine din Râşnov, este campioană naţională la escaladă şi membră a Lotului Naţional de Escaladă – copii, din anul 2011. Deţinea titlul de Căţărătorul Anului în 2013, titlu acordat de Federaţia Naţională de Escaladă. A mai fost desemnată cel mai bun alpinist de altitudine al anului 2015 şi din nou în 2016.

Tânăra alpinistă stabilise 8 recorduri mondiale de vârstă, la alpinism de altitudine: Ararat -Turcia, cel mai înalt vârf din Turcia, al doilea vulcan ca înălţime din Asia (8 aug. 2013); Damavand — Iran, cel mai înalt vulcan din Asia (29 aug. 2014); Sabalan —Iran, al treilea vârf ca înălţime din Iran (2 sept. 2014); Ojos del Salado —Chile, cel mai înalt vulcan din lume, cel mai înalt vulcan din America de Sud (8 dec. 2015); Aconcagua —Argentina, cel mai înalt vârf din afara Asiei, cel mai înalt din emisfera sudică şi cel mai înalt din America de Sud (7 febr. 2016); Pico de Orizaba —Mexic, cel mai înalt vulcan din America de Nord (5 mai 2016); Denali/McKinley —Alaska, SUA, cel mai înalt vârf din America de Nord (18 mai 2016; record mondial egalat); Giluwe —Papua Noua Guinee, cel mai înalt vulcan din Australia şi Oceania (5 dec. 2016). De asemenea, la 5 august 2015, a stabilit un record european de vârstă, odată cu ascensiunea pe Elbrus— Rusia, cel mai înalt vârf şi cel mai înalt vulcan din Europa. Dor Geta Popescu a escaladat 6 vârfuri din circuitul 7 Volcanos (cel mai înalt vulcan de pe fiecare din cele 7 continente) şi a escaladat 5 din cei 7 cei mai înalţi munţi din circuitul 7 Summits, relatează Agerpres.

Erik Gulacsi avea 12 ani şi era şi el un alpinist profesionist, fiind coleg de club cu Dor Geta Popescu. Practica alpinismul de la vârsta de opt ani şi escaladase cele mai înalte vârfuri din România. În august 2016, Erki ajunsese pe vârful Elbrus la 5.642 de metri, devenind cel mai tânăr băiat din Europa care a reuşit acest lucru.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor