DOCUMENTAR - Premiul Nobel pentru medicină

Britanicul John B. Gurdon şi japonezul Shinya Yamanaka au primit anul acesta premiul Nobel pentru medicină. (JONATHAN NACKSTRAND / AFP / GettyImages)
Epoch Times România
08.10.2012

Britanicul John B. Gurdon şi japonezul Shinya Yamanaka au primit anul acesta premiul Nobel pentru medicină, a anunţat comitetul de la Stockholm.

Din 1901 au fost decernate 102 premii Nobel pentru fiziologie şi medicină. De-a lungul istoriei, în nouă ani nu a fost acordat acest premiu: în 1915, 1916, 1917, 1918, 1921, 1925, 1940, 1941 şi 1942.

Comitetul Nobel a invocat în anii respectivi regulamentul de acordare, care prevede: "Dacă niciuna dintre lucrările luate în considerare nu are importanţa prevăzută, banii de premiu vor fi rezervaţi pentru anul viitor. Dacă nici atunci premiul nu poate fi acordat, suma va fi inclusă în fondurile restricţionate ale Fundaţiei.

În plus, în timpul celor două Războaie Mondiale au fost acordate mai puţin premii Nobel.

Până în prezent, 38 de premii Nobel pentru medicină au fost oferite unei singure persoane, 32 au avut doi laureaţi, iar 32 trei.

Cel mai tânăr laureat al premiului Nobel pentru medicină a fost Frederick G. Banting, care avrea 32 de ani atunci când a primit această distrincţie, în 1923.

La polul opus, cel mai bătrân laureat este Peyton Rous, care avea 87 de ani atunci când i s-a decernat premiul, în 1966.

Din totalul de 196 de persoane care au primit Nobelul pentru medicină, numai 10 sunt femei. Dintre acestea, numai Barabara McClintock a primit singură premiul.

Prima femeie care a primit distincţia a fost Gerty Cori, în 1947, iar cele mai recente au fost în 2009, Elizabeth H. Blackburn şi Carol W. Greider.

Nimeni nu a primit Nobelul pentru fiziologie sau medicină de mai multe ori.

Nu s-au acordat Nobeluri postume pentru medicină. Din 1974, statutul Fundaţiei Nobel stipulează că un premiu nu poate fi acordat postum, excepţie făcând cazul în care decesul se înregistrează după anunţarea premiului. Înainte de 1974, Nobelul a fost acordat postum de două ori: lui Dag Hammarskjöld (Nobelul pentru pace, 1961) şi lui Erik Axel Karlfeldt (Nobelul pentru literatură, 1931).

"Familii" de laureaţi în domeniul medical:

- Cupluri căsătorite: Gerty Cori şi Carl Cori - Nobelul pentru medicină, 1947.

- Tată şi fiu: Hans von Euler-Chelpin (Nobelul penru chimie) şi Ulf von Euler (Nobelul pentru Medicină). Arthur Kornberg (Medicină) şi Roger D. Kornberg (Chimie).

- Fraţi: Jan Tinbergen (Economie) şi Nikolaas Tinbergen (Medicină).

Un laureat pentru medicină a fost obligat de autorităţi să refuze premiul. Hitler le-a interzis celor trei laureaţi germani ai Nobelului să accepte premiul, printre ei fiind Gerhard Domagk, laureat în 1939 pentru medicină. Ceilalţi doi au primit Nobelul pentru Chimie (1938 şi 1939). Cei trei au primit mai târziu diploma Nobel şi medalia, dar nu şi suma de bani

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor