DOCUMENTAR - Alegerea preşedintelui SUA, un proces moştenit din secolul al XIX-lea

Americanii îşi aleg presedintele marţi, dar în această zi, ei vor vota de fapt pentru un grup de mari electori, reuniţi într-un organism numit Colegiul Electoral, căruia îi revine sarcina de a-l desemna pe şeful statului.

Colegiul Electoral, relicvă istorică a Constituţiei din secolul al XIX-lea, va fi cel care va alege de fapt preşedintele şi vicepreşedintele. Creat în baza amendamentului al XII-lea al Constituţiei, datând din 1804, Colegiul electoral are 538 de membri. Fiecare stat este reprezentat de mari electori, al căror număr este egal cu cel al senatorilor şi reprezentanţilor săi din Congres. Districtul Columbia, din care face parte şi capitala Statelor Unite, Washington, nu are niciun reprezentant cu drept de vot în Legislativ, dar dispune de trei mari electori în Colegiul electoral.

Statul cu cea mai mare populaţie, California, dispune de 55 de mari electori, în timp ce statele cu cei mai puţini locuitori au minim trei reprezentanţi în Colegiul Electoral.

Modul de desemnare a marilor electori variază de la un stat la altul. Marii electori sunt aleşi, adesea, din rândul administraţiei locale, al liderilor partidelor Democrat şi Republican sau al persoanelor apropiate candidatului la presedinţie câştigător în statul respectiv. Constituţia americană nu este foarte concisă în ceea ce priveşte calificările necesare pentru a deveni mare elector. Articolul II stipulează doar că niciun membru al Congresului nu poate fi numit mare elector.

Un candidat trebuie să obţină majoritatea absolută de voturi ale marilor electori pentru a deveni preşedinte, adică 270. În caz de egalitate, Camera Reprezentanţilor este cea care desemneaza viitorul preşedinte. O astfel de situaţie s-a produs doar de două ori în istorie, în 1800 şi în 1824. Senatului îi revine sarcina să aleaga vicepreşedintele în caz de egalitate, aşa cum s-a întâmplat în 1836.

În baza acestui sistem, este posibil ca un candidat să devină preşedinte fără a obţine majoritatea absolută a voturilor populare, aşa cum s-a întâmplat în anul 2000 şi în alte trei rânduri în istoria Statelor Unite. Această anomalie se produce pentru că în aproape toate cazurile - cu excepţia statelor Maine şi Nebraska - candidatul care câştigă obţine toţi marii electori ai statutului respectiv. Astfel, este suficient ca un candidat să obţină cu un vot mai mult decât rivalul sau în California pentru a obţine susţinerea a 55 de mari electori.

În ultimii 200 de ani au fost prezentate Congresului aproximativ 700 de propuneri care vizau să modifice sau să elimine Colegiul Electoral, dar niciuna nu a fost aprobată.

Din cauza acestui sistem complex, candidaţii privilegiază câteva state mai importante (Florida, Ohio, Pennsylvania, Michigan, Colorado), care trec dintr-o tabăra în alta şi pot, în concluzie, să hotărască soarta alegerilor. În schimb ei, neglijează campania în alte state, care, deşi dispun de un număr important de electori, votează în general constant pentru una dintre tabere. Acesta este cazul Texasului (34 de mari electori), unde câştigă de regulă republicanii, sau al Illinois-ului (21 de mari electori), unde câştigători sunt democraţii.

Marii electori se reunesc în capitala statului lor pentru a alege oficial preşedintele şi vicepreşedintele în prima zi de luni după a doua zi de miercuri din luna decembrie, adică, anul acesta, la 17 decembrie.